Resurse pentru învăţarea limbii engleze

Un comentariu

În urmă cu ceva timp am început să vă povestesc despre cum învăţăm noi limba engleză aici şi aici. În timp, mi-am dat seama că mai sunt atâtea lucruri folositoare pe care nu le-am împărtăşit cu voi.
Vă scriam despre cum folosim noi setul My First Reading Library. Aşa cum îi spunea o prietenă, biblioteca din cutie e un instrument foarte util în învăţarea limbii engleze.

FRL

Cele 50 de titluri se împart în trei categorii, menite să ghideze procesul de citire. În ce priveşte folosirea acestui set pentru învăţarea limbii engleze, limbajul prezintă aproximativ acelaşi grad de dificultate, o povestire având între 150 – 250 de cuvinte, împărţite în câte 2-3 propoziţii pe o pagină.
Cele trei categorii sunt astfel gândite încât copilul să înceapă să citească singur câte 1-2 cuvinte pe pagină, de regulă cuvinte scurte şi uşor de pronunţat, ca mai apoi să progreseze şi să ajungă să citească fără asistenţă.

50 de carti

  • Primele 22 titluri fac parte din programul Usborne Very First Reading. Cu acestea copilul va face primii paşi în a citi fără ajutorul părintelui, folosind metodele fonetice însuşite în şcoală.
  • Următoarele 12 sunt alese din Usborne First Reading Level One. Sunt povestiri foarte scurte care să îl îndemne pe copil intre singur în lumea lecturii.
  • Ultimele 16 cărţi sunt luate din Usborne First Reading Level Two. Poveşti puţin mai lungi, vor ajuta la creşterea încrederii în el, în capacitatea sa de a citi singur.

Dar editura Usborne nu s-a rezumat doar la a aduna 50 de titluri minunate într-o cutie, ci a venit şi în sprijinul celor care vor să folosească acest instrument în învăţare.
Primul pas a fost ca la sfâşitul fiecărei cărţi să includă o secţiune de activităţi/exerciţii.

Iată câteva exemple:

rabbittale2

Rabbit’s Tale

muffet2

Little Miss Muffet

monster2

Monster diner


Apoi s-au gândit cât de utile pot fi aceste cărţi în activităţi mai structurate. Aşa că au mai pus la dispoziţie pe site-ul lor şi alte instrumente. Iată ce aveţi la dispoziţie pentru primele 22 de titluri:

  • Activity sheets – fişe de lucru colorate şi distractive pentru a încuraja scrisul şi cititul
  • Wordbanks – fişe pentru exersarea cuvintelor întâlnite în povestire (poate fi folosită atât pentru vocabular cât şi pentru exersarea cititului)
  • Ghid pentru pronunţarea fonemelor– clipuri audio pentru a asculta sunetele literelor (fonemele) introduse în fiecare titlu.

Iată şi câteva exemple:

Mr Mystery, A buss for Miss Moss.

Pentru Usborne First Reading Level One şi Usborne First Reading Level Two aveţi la dispoziţie un alt site, care ne oferă resurse pentru cărţile aflate în programul Usborne Reading Programme. Nu veţi găsi fişe de lucru pentru fiecare titlu, dar puteţi continua pe acest model pentru a construi şi altele.

Iată cum arată fişa pentru Little Miss Muffet.

Împreună veţi găsi răspunsurile pentru aceste activităţi precum şi un îndrumar pentru profesor.

Aştept şi eu cu nerăbdare să folosesc aceste materiale alături de copii în diverse activităţi de învăţare a limbii engleze.


Setul poate fi comandat prin email la cufarulcartilor@gmail.com  sau pe pagina de Facebook a Cufărului.

Publicitate

Învăţăm limba engleză – My First Reading Library

13 comentarii

Ca orice mamă, mi-am dorit tot ce e mai bun pentru copiii mei şi asta includea şi partea academică. De când a venit Abiel în mijlocul nostru am început să mă gândesc cum să îl ajut să înveţe mai repede limba engleză. Ştiam că în primii ani ei absorb ca un burete cunoştinţele noi şi vroiam să profit de acest lucru.
Şi am început să citesc despre copiii bilingvi. Nu vroiam să îl forţez, ci doar să îl ajut. După toate articolele citite am ajuns la concluzia că e mai eficient ca unul dintre părinţi să vorbească în limba engleză. Şi cum soţul era native speaker i-am delegat lui responsabilitatea. Dar uneori, când ajungi la ora 19 după o zi lungă de lucru, e greu să ţi comutatorul pe limba dorită. Din când în când mai apăreau momente de relaxare când vorbeam cu el numai în engleză, dar erau rare.
Apoi m-am mulţumit să adaug conversaţiilor noastre (care îmi dau seama acum că erau cam puţine) propoziţii în limba engleză, ca delimitarea între limbi să fie mai clară. Dar nu simţeam nici un progres.
Abiel avea cam un an când am dat peste Your baby can Read, un program care se foloseşte multe cartonaşe şi recunoaşterea vizuală a cuvintelor, fără a ştii literele. Şi din când în când, câteva minute pe zi, jucam acest joc cu Abiel. Având şi imaginile ataşate a ajuns să cunoască mai multe cuvinte. Şi apoi a venit Hanna şi am pierdut această rutină. Dar fiecare lucru lucrează împreună spre binele nostru.
A mai trecut timpul şi prin cântecele Abiel a ajuns să înveţe alfabetul în limba engleză. Şi atunci mi-am dat seama că e timpul să fac şi eu ceva.

Şi m-am întâlnit cu Usborne şi mai târziu cu setul lor My First Reading Library.
FirstReadingLibrary

 

A fost unul din cele mai frumoase lucruri pe care le-am putut cumpăra pentru copiii noştri. Uneori luau cutia, o răsturnau în pat şi fiecare începea să citească, absorbiţi de ilustraţiile frumoase care li se aşterneau în faţa ochiilor.

Pe această pagină găsiţi un video care îi surprinde în această activitate.

La culcare, adeseori Hanna mă ruga să iau cu noi toate „cărţile roz”, partea a treia a setului. Şi trebuia să le iau pe fiecare pe rând şi să le citesc. Dar fără puzzle, aşa cum le spuneam, fiindcă fiecare carte are la sfârşit câteva exerciţii uşor de rezolvat chiar şi de cei mici (2-3 ani) cu ajutorul părinţilor.
rabbittale2 monster2 muffet2 queen3

Aceste puzzle-uri m-au ajutat să îmi dau seama cât din limba engleză înţelegea Abiel şi cât de repede asimila cuvintele noi. În plus, ne obişnuiam amândoi să rezolvăm cerinţe împreună.

De ce îmi place acest set?

Sunt poveşti scurte, multe adaptări după fabule de Esop sau povestiri din folclorul altor ţări, adaptate şi repovestite într-un limbaj foarte simplu pentru ca cei mici să înţeleagă. Fiind atât de simplă exprimarea copii prin foarte uşor şi cuvintele noi în engleză. Textul e puţin pe pagină, câteva propoziţii (2-3) pentru fiecare scenă.

rabbitlion2bv perfectpet1

Setul este conceput pentru cei care învaţă să citească, astfel că în primele cărţi, setul verde, copilul şi părintele citesc împreună, existând câteva cuvinte scurte pe care copilul să le citească cu uşurinţă. Pe măsură ce înaintaţi în set apar mai multe cuvinte, astfel că la nivelul următor copilul va citi singur, de data aceasta câte o propoziţie pe pagină, pentru a simţi că avansează mai uşor.

DoubleTrouble

Spre exemplu, în Double Trouble, carte din My Very First Reading Library, ceea ce citeşte copilul e scris cu litere mult mai mari.

Iată şi cele 50 de titluri ce sunt în acest set:

Pirate Pat
Double Trouble 
The Dressing Up Box 
Captain Mac
A Bus for Miss Moss
The Perfect Pet
Dog Diary
Bad Jack Fox
Grizzly Bear Rock
The Magic Ring 
The Queen Makes a Scene
A Fright in the Night 
Stop that Cow 
The Deep Dark Woods
Moon Zoom 
Run Rabbit Run 
Late Night at the Zoo 
Wild School 
The Circus under the Sea 
The Monster Diner 
Knight Fight 
Mr Mystery 
The Greedy Dog
The Rabbit’s Tale
Anansi and the Bag of Wisdom
The Three Wishes
Old Macdonald had a Farm
The Ant and the Grasshopper
The Fox and the Stork
The Fox and the Crow
The Sun and the Wind
King Midas and the Gold
The Lion and the Mouse 
The Wish Fish
Doctor Foster Went To Gloucester 
The Magic Melon 
How Bear Lost his Tail 
Little Miss Muffet 
Old Mother Hubbard 
One Two Buckle My Shoe 
The Daydreamer 
There was a Crooked Man 
The Tortoise and the Eagle 
King Donkey Ears 
Clever Rabbit and the Wolves 
The Old Woman who Lived in a Shoe
How Elephants Lost their Wings
The Genie in the Bottle
Dragon and the Phoenix 
Clever Rabbit and the Lion

 

Poze pentru fiecare în parte găsiţi în album

Acest set poate fi folosit însă cu mare uşurinţă şi la ateliere de învăţare a limbii engleză şi de ce nu, la clasă, ca material auxiliar.
Vara aceasta eu am avut oportunitatea să îl folosesc într-o tabără, cu copii de vârste diferite şi niveluri diferite de cunoaştere a limbii engleze, iar copiilor le-a plăcut mult. Am citit, recitit şi tradus povestea, am pus în scenă întâmplările, am rezolvat exerciţiile de la final şi pentru cei mai avansaţi am profitat de site-ul dedicat programului de citire al celor de la Usborne şi am pregătit exerciţii care să îi antreneze şi mai mult.

Iată o poză în care eu îi ajutam să pună în scenă povestea Old Mother Hubbard:

10462566_10202424317588639_3950649622891927760_n

Învăţarea limbii engleze poate fi o joacă de copil, ţine însă de noi, părinţi, educatori, profesori să îi ajutăm pe copii să o simtă astfel.

Revenind la experienţa noastră, după câteva luni bune de folosit acest set, am remarcat că Abiel începe să îşi dea drumul şi la exprimarea în limba engleză. Adunând în memoria sa propoziţii simple, a reuşit mai apoi să le asocieze situaţiilor în care era nevoit să se exprime în engleză.
Ieri, în timp ce se juca cu prietena lui vorbitoare de limba engleză,  joacă ce în trecut adeseori trebuia să o întrerup cu medieri între ei şi traduceri din engleză în română şi invers, am rămas surprinsă să îl aud pe Abiel vorbind fluent în engleză.
La un moment dat, prietena lui m-a întrebat la ce ateliere de limba engleză merge Abiel, surprinsă şi ea (copil de 8 ani) cât de lejer se exprimă dragul meu A.  Uimită şi eu de evoluţia lui i-am explicat că nu a mers la nici un atelier, noi doar citim mult în engleză.
Şi cred din toată inima, că alegând cu grijă lecturile copiilor noştri, fără chiar să ne dăm seama, într-un timp mai lung sau mai scurt, ei vor asimila limba şi şi-o vor însuşi.

Spor la lectură!