Frânturi despre înţărcare

Mergeam pe drum, în puţinele mele ieşiri din decorul familiar(l) şi gândul îmi zbura tot înspre ei.

Mă apropiu cu paşi când mai mici, când mai mari de a doua înţărcare a mea. Prima a fost mai uşoară, ajutată şi de cursul vieţii. Aşa am prins aripi sa povestesc şi altora despre înţărcarea cu blândeţe. Fusese aşa lin, ca o curgere albastră, încât îmi închipuiam că încă două – trei sfaturi şi celelalte mame care trec pe aici se vor descurca numai bine.

Asta până am ajuns eu aici din nou.

La început a fost înţărcarea pe timp de noapte. Prima dată nu am fost sigură. Simţeam doar că e o situaţie cu care nu mă mai împac. Dar m-am împăcat cu neîmpăcarea mea şi am mers înainte. Încă o dată, de două ori poate şi somnul meu părea netulburat. Până când, cu aceleaşi treziri, somnul din mine începea să urle. Simţeam că nu mă mai pot împăca. Aşa că am luat măsuri: m-am aşezat cu mine însămi la masa tăcerii, mi-am vărsat of-ul şi mi-a povestit lacrimile. Am înţeles că până aici am putut şi apoi am găsit cuvinte să îi explic şi ei. M-a înţeles: Am dansat printre lacrimi, am legănat ochii prea obosiţi să adoarmă în pace şi în câteva săptămâni ne-am obişnuit. Acum, după câteva luni (acum îmi dau seama cât de multe au trecut) parcă aş fi dormit tot timpul fără să alăptez vreun prunc.

Mă mai trezesc? Bineînţeles! A fi mamă e o meserie fără pauze şi concedii, schimbul de noapte e la fel de intens ca şi cel de zi, dar suntem împăcate aşa.

Acum simt însă că mi-am atins altă limitare, o limitare pe care mi-aş dori atât de mult să nu o am.

Ştiu prea bine beneficiile autoînţărcării, despre vârstele antropologice şi de ce acesta a fost ritmul copiilor până nu demult. Dar mai ştiu că nu mai trăiesc în societatea aceea şi oricât încerc să mă învăţ acele ritmuri străbune, corpul meu strigă tot mai îndârjit altceva.
Le admir pe prietenele mele care continuă alăptarea ca pe un lucru firesc, ce curge din fiecare celulă a fiinţei lor şi la fel le admir pe mamele care şi-au înţeles limitările şi au căutat să le explice, pe limba copiilor, de ce unele lucruri se termină mai repede decât ne-am dori.

Nu, nu eşti mai puţin mamă dacă nu reuşeşti să îţi învingi limitările. Sau dacă, prin neputinţele tale aduci lacrimi în ochii copiilor tăi. Tot tu eşti cea care le va şterge cu blândeţe, care îi va îmbrăţişa şi va turna dragoste din belşug, acea dragoste care acoperă durerea şi şterge lacrimile.

Şi ce faci atunci când ai încercat toate sfaturile şi nimic nu pare să dea roade?
Mai aştepţi. Uneori, copiii cresc într-o zi câţi alţii într-un an.
Alteori încerci să te uiţi mai adânc, să vezi dacă e o frică acolo ce trebuie vindecată, o aripă ce trebuie pansată pentru ca puiul să poată zbura mai uşor.

[sursa foto]

Cauţi ajutor. Te înconjori cu prieteni care au aceleaşi valori ca tine, care pot să te sprijine, să îţi imprumute binoclul lor ca să poţi vedea din nou în depărtare, să aşezi această bucată într-un tablou mai cuprinzător.

Dacă eşti însă tot la capătul limitelor tale şi simţi că nu mai ai ce să întinzi ia pe cineva să te asculte. Şi apoi povesteşte-i copilului tău, atât de neclinitit în alipirea lui, despre neputinţele tale. Foloseşte cuvinte mici, pe care el să le poată digera. Iar dacă va fi nevoie, lasă-l să plângă în braţele tale. Priveşte-l în ochi şi aminteşte-i că îl iubeşti, că lucrurile vor fi mai frumoase şi că veţi petrece alte clipe minunate împreună.

P.s: iar dacă nu ai cu cine să povesteşti îţi stau cu drag la dispoziţie.

Later edit:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea până la 2 ani şi peste, atâta timp cât mama şi copilul doresc. Pe blogul ei, Raluca Donciu a tradus un minunat articol ce evidenţiază beneficiile alăptării dincolo de primul an de viaţă.

Hanna are acum 3 ani şi jumătate şi continuăm alăptarea, atâta timp cât amândouă ne vom simţi confortabil cu asta. De fapt, încă din prima zi când a gustat din mâncare, am pornit pe drumul înţărcării, unul lung, lin şi frumos pentru noi.

Publicitate

Alăptarea de dincolo de inimă şi minte – partea aII-a

Desi a trecut mult mai mult timp decat mi-as fi imaginat, a venit in sfarsit vreamea sa continui ceea ce am inceput in urma cu cateva luni.
Simt ca unele lucruri se cern, altele se aseaza mai adanc conturandu-se niste principii solide care ma insotesc in felul meu de a vedea lumea.

Dar cum timpul meu tot limitat ramane, intre doua treziri sau trei batai de tobe, voi trece numai decat la principii.

 

4.Breast milk is the superior infant food.
Cred in laptele matern ca si hrana ideala pentru nou-nascutul ce tocmai a simtit primele adieri ale lumii. Beneficiile lui sunt nenumarate, oamenii de stiinta inca incearca sa ii descifreze compozitia si raman minunata de fiecare data cand vad cat de perfect se imbina toate, cat de in detaliu a fost gandita si cea mai mica molecula, pentru a sustine mica suflare.
Sunt numeroase studii care arata beneficiile aduse de laptele matern si simt ca nu as reusi sa le cuprind aici, asa ca las doar un link in care sunt adunate o parte din ele.

 

5.For the healthy, full-term baby, breast milk is the only food necessary until baby shows signs of needing solids, about the middle of the first year after birth.

Ca sa ducem o viata frumoasa si sanatoasa avem nevoie de un corp sanatos, iar un corp sanatos are nevoie de mancare sanatoasa si de un sistem imun puternic. Poate ca nu putem controla obiceiurile alimentare ale copiilor nostri atunci cand vor deveni adulti dar cu siguranta ii putem ajuta sa isi construiasca un sistem imunitar bun atat timp cat sunt langa noi. Iar ca un sistem imunitar sa fie puternic are nevoie de un sistem digestiv puternic, care sa fie lasat sa se maturizeze. Iar acea maturizare incepe in primele 6 luni dupa nastere. In fapt, are nevoie sa nu primeasca lapte praf sau alti inlocuitori pt laptele matern ca intenstinul sa fie virgin. Si apoi are nevoie sa nu ajunga in el alte materii ce ar putea trece prin „lealky gut”, stare care se pastreaza pana in jurul varstei de 6 luni. Asa ca, un start bun pe care il putem da copiilor nostri e sa ii ferim de diversificarea timpurie si sa incercam, atat cat cunoastem, sa ii hranim cu mancare cat mai neprocesata, adecvat varstei lor.
Dar cum un bebelus nu e robot, el nu poate si supus tabelelor si normelor rigide. Unii se pot arata pregatiti putin inainte de 6 luni, altii au poate nevoie de 9 sau chiar 12 luni pentru a incepe sa manance. Ceea ce noi, ca si parinti, trebuie sa stim, sunt semnele care ne indica faptul ca el e gata sa faca cunostinta si cu alte surse de hrana.

 

6.Ideally, the breastfeeding relationship will continue until the baby outgrows the need.

Alaptarea, e o nevoie, atat emotionala cat si fiziologica (suptul); iar orice nevoie care e implinita ajunge la timpul ei sa dispara.
Cred in calea naturala a autointarcarii, dar mai cred ca suntem destul de departe de regulile naturale. Cred ca am fost mult afectati de societatea moderna si uneori e greu sa ne reprogramam mintea si paradigmele.
Studiile antropologice arata ca varsta medie a intarcarii e 4 ani iar unii copii se pot intarca mai devreme, la 2 ani, sau mai tarziu, la 7 ani. Dar fiecare copil e unic, si fiecare nevoie e diferita. Alaptarea pana cand copilul renunta nu duce la dependente sau traume ci ajuta copilul sa creasca independent si sanatos din toate punctele de vedere. Alaptarea prelungita e un dar pe care putem sa il facem copilului nostru, dar e bine ca darul sa fie facut de bunavoie si nu constranse de teorie. Alaptarea e, sa nu uitam, un drept al copilului. E bine ca sa il dam cu pace si liniste, cu bucurie iar atunci cand, oricat am incerca sa il pastram asa, nu reusim, cred ca relatia mama copil are mai multe de beneficiat in urma unei intarcari ghidate de mama, cu blandete, respect si dragoste. Dar personal cred ca aceasta intarcare poate fi considerata abia dupa ce copilul implineste 2 ani si doar daca el „colaboreaza” cu propunerile noastre de intarcare.

Oricat am incercat sa ma obisnuiesc cu firescul autointarcatului, fiinta mea nu a putut duce atat de mult. Avand in spate si experienta tandemului, reactiile primare antagonice atat de puternice m-au facut sa consider intarcarea blanda ca o solutie mai potrivita pentru noi. Desi stiu ca mama ca uneori e bine sa renunt la mine si asteptarile mele, sunt de parere ca nici postura de mama-martir nu ajuta. E bine sa te daruiesti total copilului, dar de buna voie si cu bucurie. Cand acestea dispar eu cred ca o solutie de compromis poate ajuta.
Pentru noi intarcarea blanda a fost o solutie. Abiel implinea 3 ani, avea deja pauze de cateva zile, dar eu nu ma vedeam alaptandu-l dincolo de varsta aceasta. Asa ca atunci cand a mai cerut i-am explicat de ce nu mai primeste si am incercat sa ii transmit dragostea mea in alte moduri. Nu e usor si uneori e mai solicitant decat alaptarea in sine dar poate fi o optiune atunci cand simti ca esti la capatul oricaror disponibilitati si orice alta solutie esueaza.

[va urma]

Înţărcarea ghidată de mamă

Alăptarea e o călătorie în doi, o relaţie de iubire între mamă şi copil. La început, mama e cea care oferă totul: atenţie, hrană, afecţiune… Ajunge chiar să îşi amâne propriile nevoi conştientă fiind că bebeluşul nu ştie încă să aştepte. E acolo pentru el gata să îi împlinească fiecare nevoie de dragoste sau de hrană. Căci mica minune din braţele mamei nu are nevoie doar de hrană, ci în aceaşi măsură are nevoie să se simtă în siguranţă în braţele mamei, să îi audă bătăile inimii, să îi simtă parfumul, să îşi regleze respiraţia învăluit de prezenţa ei.

Lunile trec şi călătoria îi schimbă pe amândoi. Mama devine tot mai mare (mai puternică şi mai încrezătoare în ceea ce e şi în ceea ce poate face) dar în acelaşi timp tot mai mică, fiind atât de îndrăgostită de puiul ei încât orice nevoie începe să fie tot mai neimportantă în faţa nevoilor lui. În acelaşi timp copilul învaţă că mama e acolo pentru el, că nevoile îi sunt împlinite, că nu va fi abandonat. Iar încrederea lui creşte tot mai mult.
Apoi vine un timp ( dupa 6, 9, 12 luni) când laptele matern nu mai e singura sursă de hrană, dar alăptarea rămâne cu siguranţă sursa principală de nutrienţi. Încet, încet copilul se desprinde…

Într-o lume ideală, alăptarea ar trebui să se întâmple până când copilul renunţă singur. Şi sunt mame care nu au nevoie de o lume ideală pentru a face asta. De ce să alăptezi dincolo de 1 an? Pentru că alăptarea îţi oferă acel spaţiu în care totul se opreşte în loc şi tu ai ocazia să te reconectezi cu copilul tău. Şi pentru că laptele devine mai gras, mai concentrat în anticorpi, tocmai pentru a ajuta sistemul imunitar care se încă se dezvoltă (abia mai târziu, pe la 6-7 ani, ajunge aproape de potenţialul lui maxim). Iar în situaţii de boală, când nu poţi să îl ajuţi să înţeleagă cât de necesară e hrana, laptele matern e acolo hidratând şi hrăning micul lui trup.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea până la 2 ani şi dincolo, atât cât mama şi copilul îşi doresc.
Dar ce se întâmplă atunci când mama nu îşi mai doreşte să alăpteze?
E foarte important să înţeleagă că înţărcarea se face foarte treptat, atât pentru binele copilului cât şi al ei (evită posibile angorjări, mastite etc). Totul trebuie făcut treptat şi cu multă atenţie faţă de nevoile fiecăruia implicat.

Când mama ajunge la punctul în care înţărcarea i se pare singura soluţie, e bine să facă un pas în spate şi să încerce să privească dincolo de aparenţe.

#Dacă mama e confortabilă dar nu mai are susţinerea celor din jur atunci:
-fii fericită şi încrezătoare în ceea ce faci, şansele ca cineva să intervină sunt mult mai mici
-explică de ce alăptarea e aşa importantă pentru voi, iar dacă simţi că e cazul foloseşte-te de studiile existente
-răspunde cu ironie (se va opri din alăptat în 5 min, lucru perfect adevărat, nu? 🙂 )
-iar dacă nu mai ai resurse pentru nici una, ignoră.
Atunci când tatăl nu mai e de acord cu alăptarea încearcă să-i împărtăşeşti sentimentele tale, lasă-l să intre în cămăruţa aceea în care sunteţi numai tu şi puiuţul tău, să simtă frumuseţea şi farmecul alăptării unui copil care nu mai e un bebeluş neajutorat. Încearcă să găseşti familii în aceaşi situaţie ca voi, familii care sprijină alăptarea extinsă. Iar dacă e un tată care rezonează cu latura ştiinţifică, atunci îi poţi oferi unul din multele articole care arată beneficiile alăptării extinse.

#Dacă mama doreşte să continue dar a rămas însărcinată, atunci trebuie să înţeleagă că studiile medicale arată că nu se pune în nici un pericol (pe ea sau sarcina) prin alăptare.
S-ar putea să aibă anumite dureri, datorită sensibilităţii sânilor dar dacă poate trece peste ele atunci nu e nici un impediment.
Lactaţia s-ar putea să scadă mult ceea ce pe unii copii îi duce spre înţărcare, pe alţii însă, cum a fost şi cazul nostru, nu îi afectează.
De asemenea, pot să apară contracţii, dar într-o sarcină fără riscuri acestea nu pun în pericol bunul mers al sarcinii.
Pe lângă toate acestea, mama însă trebuie să aibă grijă de alimentaţia ei şi să suplimenteze din surse naturale acolo unde apar carenţe.
#Dacă mama nu îşi mai doreşte alăptarea, atunci e important să vadă ce îi determină această atitudine. Se prea poate ca oboseala nopţilor nedormite sau solicitarea unui copil foarte activ să fie sursa acestor gânduri. E bine de ştiut că înţărcarea nu rezolvă aceste probleme. De multe ori copilul se va trezi la fel de des noaptea şi cu siguranţă va cere la fel de multă atenţie, pentru că el are încă multă nevoie de prezenţa şi implicarea mamei.
Un prim pas, ţinând cont că vorbim de un copil cu care se poate comunica, ar fi stabilirea de limite:
-încearcă să reduci timpul la sân;
-să refuzi în anumite circumstanţe, cum ar fi alăptarea în locurile publice.

Dacă simţi că suge din plictiseală încearcă:
-să schimbi rutina
-să ai la îndemână mereu gustări sănătoase/băuturi
-găseşte activităţi care să îi menţină atenţia trează şi îndreptată spre alte lucruri
-când cere, încearca să amâni; cu blândeţe dar hotărâtă, fără însă a zice un „Nu” definitiv.

Toate acestea cer dragoste şi atenţie în plus din partea mamei, până la urmă alăptarea e o sursă de dragoste şi atenţie pentru copil, dacă nu le este oferită într-un mod ei o cer în altul.

Când ţi se pare că orice rezervor de energie e stors, iar somnul în timpul zilei alături de copil nu funcţionează, poţi încerca oprirea alăptării pe timp de noapte.
Câteva idei în direcţia aceasta:
-dacă se poate, încurajează copilul să doarmă cu tatăl. Pentru unii copii, faptul că nu mai simt mirosul mamei, s-ar putea să ajute.
-încearcă să faci o rutină de culcare, iar treptat aceasta să înlocuiască suptul.
-oferă-i apă sau o gustare atunci când se trezeşte
-setează-ţi o oră până la care nu alăptezi (de ex până se crapă de ziuă). Ia-l în braţe şi spune-i din nou şi din nou de ce nu vrei să îl mai alăptezi noaptea. Dar nimic nu e bătut în cuie, oricând simţi că vrei sau trebuie să alăptezi o poţi face, indiferent de oră sau de ce ai stabilit înainte.

În tot procesul de înţărcare e important să fii flexibilă şi să îi acorzi timp. Nimic nu e obligatoriu, oricând poţi renunţa. Se prea poate ca o boală să apară sau copilul pur şi simplu să nu fie pregătit iar atunci o pauză s-ar putea să fie soluţia cea mai potrivită.

Iar dincolo de planuri şi soluţii, de sfaturi care pot sau nu să funcţioneze în cazul vostru, foarte particular şi adeseori foarte diferit de al celorlalţi, sunt aşteptările. Aşteptări atât de mărunte şi de interiorizate dar care pot determina o mare parte a comportamentului nostru. Uneori, e mult mai simplu să ne adaptăm noi aşteptările, decât să încercăm să grăbim evoluţia copiilor noştri.

Scrisoare intaiului meu nascut

Dragul meu,

visez de ceva timp să îți scriu aceste rânduri așa că am lăsat deoparte câteva clipe de visare în noaptea aceasta ca să pot povesti cu tine.

Știu că atunci când vei citi, mă vei înțelege mai bine și poate vei simți o picătură în plus din dragostea mea.

În urmă cu câteva zile am sărbătorit 3 ani de îmbrățisări și 3 ani de lapte, de minuni neintrerupte si de bucurii. Trei ani în care te-am ținut strâns la piept și am încercat să te hrănesc cu ce aveam mai bun, cu lapte și dragoste. Apoi, când mi-ai cerut iar, ți-am povestit cum ai crescut băiat puternic și că de acum dragostea mea îți va fi de ajuns. Am dat laptele pe lupte și viața părea să continue ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
În mine însă s-a dezlegat încet un potop de lacrimi…

Aș fi vrut să fi tu acela care să vină și să îmi spună că a crescut, că e un băiețel puternic și nu mai are nevoie de lapte de la mami. Dar am obosit în așteptarea mea. Mi-am pierdut eu puterea de a continua așa că te-am rugat pe tine să mă ajuți să mergem mai departe.
Am avut un timp atât de minunat împreună și m-ai învățat atât de multe!

Cu tine la sân am învățat că alăptarea e o luptă și nu e întotdeauna ușor să câștigi. Cu tine am învățat ce e mastita și cum poți să o tratezi fără antibiotice, cum să trec prin pusee de creștere și cum să caut poziții mai bune de supt.
Tot de la tine am învățat că dorm mult mai bine când mă simți aproape și că alăptarea nu cunoaște ceas.

Apoi a venit rândul tău să înveți. Să simți cum dintr-o dată laptele se schimbă și ceva nu mai e la fel. Cum mamei tale îi crește o pâine rotundă pe burtă și îi vine tot mai greu să te lase la sân. Dar ai rezistat și nu ai renunțat nici măcar o clipă. Și au trecut lunile și a venit iar laptele. Dar de data aceasta trebuia să îl împarți cu altcineva. Te-ai adaptat și atunci, ai așteptat când te rugam să aștepți iar atunci când te rugam să lași pe mai târziu m-ai înțeles.

Îmi era greu să mă uit în ochii tăi cafenii și să îți spun că mami nu poate acum și că îți va da mai târziu, dar stările lăuntrice mă transformau într-un vulcan în clocot și nu voiam ca lava să dea peste și să te mistuie.
Au fost și zile când m-am crezut mai puternică decât eram și au căzut stropi fierbinți peste tine. Îmi pare tare rău pentru ei. Mă rog acum ca dragostea mea să fie suficient de înaltă și de adâncă încât să poată vindeca rănile ce ți le-am făcut atunci.
Aș fi vrut să învăț cum să îmi reînnoiesc puterile, să zbor ca vulturii și să te pot purta mereu sub aripi. Dar nu am ajuns acolo, așa că a trebuit să învăț cum să te port pe aripi și mai apoi să te las să zbori singur.

Da, e vremea în care tu zbori singur. Brațele mele vor fi tot aici să te ajute, să te poarte mai sus sau doar să te țină la adăpost. Dar mângâierile mele nu vor mai mirosi a lapte… Dragostea mea nu se va mai împleti cu lichidul alb și binefăcător care să te ajute să crești pe dinăuntru și pe dinafară. Eu voi fi tot aici însă, lacrimă legănată cu zâmbet, zâmbet legănat cu lacrimă, gata să te iubesc oricând.
Am ajuns aici împreună și chiar dacă pieptul meu va fi doar un culcuș moale, tot împreună vom învăța să dezlegăm izvoarele iubirii care ține de cald, de foame, de sete….

Te iubesc întâiul meu născut și îți mulțumesc că mă iubești și tu!

 

Photo by Priscilla Du Preez on Unsplash