Psalmul 126

Psalmul 126

„Un cântec de pelerinaj

1.Când Domnul i-a întors acasă pe captivii Sionului, parcă visam.

2.Atunci gura ni s-a umplut de râsete și limba noastră – de strigăte de bucurie; atunci se spunea printre neamuri: „ Domnul a făcut lucruri mari cu ei!“

3.Domnul a făcut lucruri mari pentru noi, de aceea noi suntem bucuroși.

4.Întoarce-i acasă, Doamne , pe captivii noștri, ca pe niște torente din Neghev.

5.Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu strigăte de bucurie.

6.Cel ce merge plângând, ducându-și traista cu sămânță, va veni acasă cu strigăte de bucurie, ducându-și snopii.”
(Traducerea NTR)

(sursa foto)

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

~~~~~~~~~~~~~~~~

Psalmul 126
(a se citi cu bucurie)

Războiul meu m-a prins departe

încă dinainte de-a mă naşte

învăluindu-mă cu cenuşiul lui pământiu.

Inima mi-a crescut deformată
fără un ochi şi fără o toartă
de care să mă prindă prietenii.

Aştept amuţită Omul care face operaţii pe inimă închisă

care s-o pornească în căldura mâinilor lui
şi să-mi frângă lanţurile în îmbrăţisări.

Până atunci
mai seamăn (cu) câte o lacrimă ciungă
ca să-mi alung praful dintre picioare

şi parcă visez la cântări şi strigăte de bucurie.

Până atunci

mă scald în râul de la miazăzi

şi mă rog să mă aducă Domnul înapoi lângă mine.

~~~~~~~~~~~~~~~~

 ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Prietenilor mei, de aproape şi de departe, fără de care aripile cuvintelor mele ar înceta să se frângă.

(Mulţumesc Emilia şi Doina&Cristi)

Publicitate

Învăţăm limba engleză – My First Reading Library

Ca orice mamă, mi-am dorit tot ce e mai bun pentru copiii mei şi asta includea şi partea academică. De când a venit Abiel în mijlocul nostru am început să mă gândesc cum să îl ajut să înveţe mai repede limba engleză. Ştiam că în primii ani ei absorb ca un burete cunoştinţele noi şi vroiam să profit de acest lucru.
Şi am început să citesc despre copiii bilingvi. Nu vroiam să îl forţez, ci doar să îl ajut. După toate articolele citite am ajuns la concluzia că e mai eficient ca unul dintre părinţi să vorbească în limba engleză. Şi cum soţul era native speaker i-am delegat lui responsabilitatea. Dar uneori, când ajungi la ora 19 după o zi lungă de lucru, e greu să ţi comutatorul pe limba dorită. Din când în când mai apăreau momente de relaxare când vorbeam cu el numai în engleză, dar erau rare.
Apoi m-am mulţumit să adaug conversaţiilor noastre (care îmi dau seama acum că erau cam puţine) propoziţii în limba engleză, ca delimitarea între limbi să fie mai clară. Dar nu simţeam nici un progres.
Abiel avea cam un an când am dat peste Your baby can Read, un program care se foloseşte multe cartonaşe şi recunoaşterea vizuală a cuvintelor, fără a ştii literele. Şi din când în când, câteva minute pe zi, jucam acest joc cu Abiel. Având şi imaginile ataşate a ajuns să cunoască mai multe cuvinte. Şi apoi a venit Hanna şi am pierdut această rutină. Dar fiecare lucru lucrează împreună spre binele nostru.
A mai trecut timpul şi prin cântecele Abiel a ajuns să înveţe alfabetul în limba engleză. Şi atunci mi-am dat seama că e timpul să fac şi eu ceva.

Şi m-am întâlnit cu Usborne şi mai târziu cu setul lor My First Reading Library.

 

A fost unul din cele mai frumoase lucruri pe care le-am putut cumpăra pentru copiii noştri. Uneori luau cutia, o răsturnau în pat şi fiecare începea să citească, absorbiţi de ilustraţiile frumoase care li se aşterneau în faţa ochiilor.

Pe această pagină găsiţi un video care îi surprinde în această activitate.

La culcare, adeseori Hanna mă ruga să iau cu noi toate „cărţile roz”, partea a treia a setului. Şi trebuia să le iau pe fiecare pe rând şi să le citesc. Dar fără puzzle, aşa cum le spuneam, fiindcă fiecare carte are la sfârşit câteva exerciţii uşor de rezolvat chiar şi de cei mici (2-3 ani) cu ajutorul părinţilor.

Aceste puzzle-uri m-au ajutat să îmi dau seama cât din limba engleză înţelegea Abiel şi cât de repede asimila cuvintele noi. În plus, ne obişnuiam amândoi să rezolvăm cerinţe împreună.

De ce îmi place acest set?

Sunt poveşti scurte, multe adaptări după fabule de Esop sau povestiri din folclorul altor ţări, adaptate şi repovestite într-un limbaj foarte simplu pentru ca cei mici să înţeleagă. Fiind atât de simplă exprimarea copii prin foarte uşor şi cuvintele noi în engleză. Textul e puţin pe pagină, câteva propoziţii (2-3) pentru fiecare scenă.

Setul este conceput pentru cei care învaţă să citească, astfel că în primele cărţi, setul verde, copilul şi părintele citesc împreună, existând câteva cuvinte scurte pe care copilul să le citească cu uşurinţă. Pe măsură ce înaintaţi în set apar mai multe cuvinte, astfel că la nivelul următor copilul va citi singur, de data aceasta câte o propoziţie pe pagină, pentru a simţi că avansează mai uşor.

Spre exemplu, în Double Trouble, carte din My Very First Reading Library, ceea ce citeşte copilul e scris cu litere mult mai mari.

Iată şi cele 50 de titluri ce sunt în acest set:

Pirate Pat
Double Trouble 
The Dressing Up Box 
Captain Mac
A Bus for Miss Moss
The Perfect Pet
Dog Diary
Bad Jack Fox
Grizzly Bear Rock
The Magic Ring 
The Queen Makes a Scene
A Fright in the Night 
Stop that Cow 
The Deep Dark Woods
Moon Zoom 
Run Rabbit Run 
Late Night at the Zoo 
Wild School 
The Circus under the Sea 
The Monster Diner 
Knight Fight 
Mr Mystery 
The Greedy Dog
The Rabbit’s Tale
Anansi and the Bag of Wisdom
The Three Wishes
Old Macdonald had a Farm
The Ant and the Grasshopper
The Fox and the Stork
The Fox and the Crow
The Sun and the Wind
King Midas and the Gold
The Lion and the Mouse 
The Wish Fish
Doctor Foster Went To Gloucester 
The Magic Melon 
How Bear Lost his Tail 
Little Miss Muffet 
Old Mother Hubbard 
One Two Buckle My Shoe 
The Daydreamer 
There was a Crooked Man 
The Tortoise and the Eagle 
King Donkey Ears 
Clever Rabbit and the Wolves 
The Old Woman who Lived in a Shoe
How Elephants Lost their Wings
The Genie in the Bottle
Dragon and the Phoenix 
Clever Rabbit and the Lion

 

Poze pentru fiecare în parte găsiţi în album

Acest set poate fi folosit însă cu mare uşurinţă şi la ateliere de învăţare a limbii engleză şi de ce nu, la clasă, ca material auxiliar.
Vara aceasta eu am avut oportunitatea să îl folosesc într-o tabără, cu copii de vârste diferite şi niveluri diferite de cunoaştere a limbii engleze, iar copiilor le-a plăcut mult. Am citit, recitit şi tradus povestea, am pus în scenă întâmplările, am rezolvat exerciţiile de la final şi pentru cei mai avansaţi am profitat de site-ul dedicat programului de citire al celor de la Usborne şi am pregătit exerciţii care să îi antreneze şi mai mult.

Iată o poză în care eu îi ajutam să pună în scenă povestea Old Mother Hubbard:

Învăţarea limbii engleze poate fi o joacă de copil, ţine însă de noi, părinţi, educatori, profesori să îi ajutăm pe copii să o simtă astfel.

Revenind la experienţa noastră, după câteva luni bune de folosit acest set, am remarcat că Abiel începe să îşi dea drumul şi la exprimarea în limba engleză. Adunând în memoria sa propoziţii simple, a reuşit mai apoi să le asocieze situaţiilor în care era nevoit să se exprime în engleză.
Ieri, în timp ce se juca cu prietena lui vorbitoare de limba engleză,  joacă ce în trecut adeseori trebuia să o întrerup cu medieri între ei şi traduceri din engleză în română şi invers, am rămas surprinsă să îl aud pe Abiel vorbind fluent în engleză.
La un moment dat, prietena lui m-a întrebat la ce ateliere de limba engleză merge Abiel, surprinsă şi ea (copil de 8 ani) cât de lejer se exprimă dragul meu A.  Uimită şi eu de evoluţia lui i-am explicat că nu a mers la nici un atelier, noi doar citim mult în engleză.
Şi cred din toată inima, că alegând cu grijă lecturile copiilor noştri, fără chiar să ne dăm seama, într-un timp mai lung sau mai scurt, ei vor asimila limba şi şi-o vor însuşi.

Spor la lectură!

Şi tu ai scris pe inima mea MAMĂ…

8 august 2014

Mă simt ca între două luntre. Abia s-a încheiat Săptămâna Internaţională a Alătptării şi graţie Ioanei şi Teodorei de la Burtica Mea am putut să mă implic şi eu mai mult în tot regalul de evenimente ce s-au perindat pe la Cluj. Preţ de câteva seri am simţit că nu sunt doar mămică, întreruptă din 2 în 2 minute pentru diverse întrebări mai mult sau mai puţin copilăreşti. Preţ de câteva ore am purtat tocuri, am mers grăbită de la Cuib [Cuibul Berzelor] la Burtică, navigând printre blocuri cenuşii şi străzi în construcţie.
M-am simţit importantă, femeia care, în proces de demolare, se reinventează puţin câte puţin. Eram acolo să fac lucruri mari, cu haine fără pete şi cu gânduri ce puteau să se înşire uşor într-o frază cu sens. Mă bucuram de oameni dornici să cunoască, să fie pregătiţi şi să îşi umple sertarele, ca iureşul vieţii de părinte să nu îi ia pe sus. Puteam să zâmbesc ştiind că lor le va fi mai bine, că ei vor putea să ţină piept sistemului şi să nu se lase călcaţi de el. Ştiam apoi că fiecare donaţie urma să conteze, să încline şi mai mult balanţa întru deschiderea urechilor acelui copilaş ce nu a auzit încă. Şi a fost frumos, a fost mult şi frumos, frumos de dă peste gând şi peste inimă. Şi cu fiecare mesaj de mulţumire îmi mulţumeam eu mie că nu sunt doar o mamă, că ştiu să vorbesc şi altă limbă decât copilăreasca.

Şi apoi mă topeam când deschideam uşa şi ei îmi săreau în braţe.

8 august 2014

Dentist, reţete, tort fără gluten şi zahăr, maaaaaaaaami. Maaamiiii, vreau oliţa! Mami unde eşti? Mami îmi e sete. Mami!!!

8 august 2009

Cald, 30 de grade celsius şi încă câteva în plus pentru mine. Gravitaţia parcă se schimbase în dreptul meu şi fiecare kilogram de pe burtă părea cât alte trei reale. Împunsături la fiecare pas. Somn de amiaz, somn de voie (oare când am dormit ultima dată la amiaz?). Ora 18. Nici un picur de apă pe conductă. Vreau duş! Uneori pompele mai obosesc şi ele. Şi eu în ritm cu ele. Ora 20. Alte împunsături. Ei, e firesc, doar sunt în săptămâna 39 de sarcină. Ora 24. Dureri constante. 5 min, 5 min, 3 min…. -Unde e numărul doamnei dr?– Sunteţi sigură că nu e travaliu fals? Contracţii, una după alta, după alta, după alta…
Ora 3… care erau farmaciile deschise noaptea? Ora 4… de ce nu se deschide poarta?
Minge, sus, minge, pat… dilataţie 9, doctoriţa… plouă….

Ora 5.30: cât de binevenit eşti, ce minune îmi eşti! Melodie cerească lipită de pielea mea!

Şi de atunci, în fiecare zi, sunt mamă. Nu ‘doar mamă’. Ci MAMĂ. Fiecare respiraţie a lor, fiecare zâmbet fac clipele mai intense decât orice pas grăbit prin asfaltul perforat de oamenii mari şi grijile lor importante.

Sunt mamă, cu fiecare bătaie a inimii lor sunt mai departe de tot ce a fost şi mai aproape de tot ce sunt. Şi cuvântul acesta din două deschizături de inimă pare să sfredelească cerul uneori şi să mă împartă în mii de bucăţele ca să uit că exist şi să mă văd doar prin ei.
Acum sunt doar o mână ce scrie pe suflet, dar de cele mai multe ori sunt eu, mama lui Abiel şi Hanna. Şi gravităm unul în jurul altuia ca într-un dans pe o barcă, uneori mai adânc, alteori deasupra valurilor, dar mereu în drum spre ţintă.

Sunt mamă şi asta mă îmbogăţeşte de mii de ori mai mult decât diploma de inginer sau orice alt titlu aş fi visat vreodată. Şi chiar dacă uneori voi fi şi doamna consultant în alăptare sau mai ştiu eu ce alte titluri mi se vor aşeza peste braţe, adânc în inima mea va rămâne scris titlul de mamă.

Nu, nu sunt ‘doar mamă’, nici una dintre voi nu e ‘doar mamă’. Sunteţi centrul în jurul căruia pivotează viaţa, zâmbetul şi strigătele din ochii lor. Şi chiar dacă uneori obosiţi, amintiţi-vă că barca lor merge înainte şi e mai simplu să vâsleşti alături de ei decât să înoţi de una singură în faţă.

 

La mulţi ani Abiel şi îţi mulţumesc ţie, întâiul meu născut, că ai scris în inima mea Mamă!

Crescând aripi

De o vreme soarele ne îmbie să ieşim în natură. Aşa că sâmbătă am profitat de timpul liber şi am reuşit să ajungem din nou la Moara de Vânt. Am găsit locul la fel de primitor şi în plus ne-am bucurat de plimbarea cu trenuleţul.

Dar nu mică ne-a fost mirarea când în plimbarea noastră, la marginea parcului cu animale am găsit un alt parc, mai mic, dar cu o inimă la fel de mare. Abia ieşit în lume, Gecko parc se anunţă a fi un loc unde vom petrece mult timp de acum încolo.

E un loc potrivit pentru copii să prindă aripi, să îşi testeze limitele şi să le întindă cât mai departe. Iar Hanna nu a făcut decât să îmi dea o lecţie şi să mă înveţe că vârsta nu trebuie să fie o limitare şi că „nu eşti în stare” sau „eşti prea mică pentru asta” nu trebuie să fie în vocabularul meu.

 

Iar pentru Abiel a fost o ocazie frumoasă să îşi învingă propriile temeri şi să se bucure de noi aventuri.
Prima tură de traseu a fost o ocazie să le stăm aproape, să le fim alături, eu de jos, ţinându-i de mână atunci când aveau nevoie, Vicenţiu langă ei, susţinându-i şi încurajându-i.

 

 

Puteţi vedea încântarea, hotărârea şi nedăbdarea din inimile lor şi cred că puteţi simţi bucuria din inima mea!

 

Deconectarea de tot ce înseamnă oraş, rutină, probleme a venit la pachet cu aerul curat şi priveliştea atât de frumoasă. Dacă nu ar fi obosit copiii cu siguranţă am fi poposit şi mai mult timp.

Şi fiindcă oamenii fac locul şi mai frumos pot spune din toată inima că m-am bucurat nespus să revăd unul dintre profesorii mei dragi din facultate în spatele acestui concept. Iar alături de el, jumătatea lui, purtându-se cu atenţie şi blândeţe cu copiii noştri, zâmbindu-le şi bucurându-se împreună cu ei de micile lor cuceriri.

E un loc unde şi copacii şi oamenii respiră bunătate şi viaţă, un loc în care de abia aşteptăm să ne întoarcem!

 

Un cuvânt pentru mame

A fi mamă e o călătorie, un drum cu bebeluşul tău, o cale spre cea mai adâncă părticică a ta.

Vei descoperi frumuseţi ascunse şi comori nebănuite în cei foarte dragi ai tăi, satisfacţii profunde dar şi tristeţe, neputinţă sau eşec.

A fi mamă nu înseamnă a fi perfectă ci a fi plină de iubire, de bunătate, de răbdare… iar uneori înseamnă a găsi încă o mână, încă un zâmbet atunci când credeai că le-ai oferit pe toate.
Când lucrurile nu merg aşa cum ai vrut tu adu-ţi aminte că mai ai încă o şansă să o iei de la capăt.
Iar copilul tău va fi întotdeauna acolo să te iubească necondiţionat.

Puterea exemplului personal (Despre cum învaţă copiii)

Am citit în multe cărţi de creşterea copiilor despre felul în care ei copiază exemplul părinţilor dar parcă abia atunci când litera se transpune în realitate lucrurile devin palpabile şi convingătoare.
Am inceput să îi las pe copii să înveţe singuri, încercând doar să le ofer eu cel mai bun exemplu. Astfel au învăţat de mici să salute, deşi e drept că nu dau întotdeauna „bună ziua” dar asta fiindcă ei sunt încă reţinuţi în interacţiunea cu străinii. Dar cel mai mult mă înseninez când ii aud spunând „mulţumesc” deşi rareori i-am îndemnat să o facă. Uneori îi întrebam dacă vor să mulţumească iar dacă nu o făceau mulţumeam eu în locul lor. Acum spun ei singuri, nu întotdeauna evident, dar acasă o fac foarte des, ceea ce mă încurajează că o dată cu maturizarea lor vor spune şi mai des „mulţumesc” şi asta pentru că ei chiar se simt mulţumitori.

Dar azi a fost cireaşa de pe tort. Datorită dinamicii încă haotice, la noi în casă se zice mai rar „săru mâna pentru masă”, dar se pare că au fost suficiente dăţi în care copiii mei să audă aceste cuvinte. De unde ştiu? După o mare farfurie de quinoa cu mere Abiel s-a ridicat de la masă apoi s-a întors uşor înspre mine şi cu un zâmbet ştrengăresc mi-a zis „săru mâna pentru masă, mami” şi a plecat mai departe. Ei bine, după o astfel de întâmplare ştii că toată muncă de părinte e minunată, că merită fiecare efort şi că răsplata e pe măsură.

Evident că am avut parte şi de celălalt revers al medaliei. Copiii preiau fiecare lucru, din păcate şi cele rele. Într-o altă zi, mai sumbră şi cu nori (da, sunt şi zile din acestea când eşti părinte) m-am trezit strigând la Abiel să nu mai strige.  Când am închis gura mi-am dat seama de absurditatea situaţiei. Greşisem cu siguranţă, strigasem şi Abiel preluase comportamentul de la mine şi oricât voi încerca eu să corectez acest comportament la el, oricât îl voi ruga să nu mai strige ştiu că această situaţie va dispărea abia după ce eu voi înceta să mai strig. Lucrez la asta şi sper în curând să nu mai fie. Ştiu că trebuie să nu mai fie, pentru că un creştin plin de Duhul Sfânt, aşa cum îmi doresc să fiu şi eu, e plin şi de roadele lui: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, stăpânirea de sine, bunătatea….

Cum v-au surprins azi copiii voştri?

Pilda datornicului

Pilda datornicului

MATEI 18 (traducerea NTR)

21Atunci Petru a venit la El și L-a întrebat: – Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu când va păcătui față de mine? Până la șapte ori?

22Isus i-a răspuns: – Eu nu-ți zic să-l ierți până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.

23De aceea, Împărăția Cerurilor poate fi asemănată cu un împărat care a vrut să-și pună în ordine socotelile cu sclavii săi.

24Când a început să facă socotelile, a fost adus la el unul care-i datora zece mii de talanți.

25Dar fiindcă nu avea cu ce să plătească, stăpânul a poruncit să fie vândut el, soția lui, copiii lui și tot ce avea, pentru a fi plătită datoria.

26Sclavul a căzut la pământ, i s-a închinat și i-a zis: – Mai ai răbdare cu mine și-ți voi plăti tot!

27Stăpânului acelui sclav i s-a făcut milă de el, așa că l-a lăsat și i-a iertat datoria.

28După ce a ieșit afară, sclavul acela s-a întâlnit cu un confrate de-al său, care-i datora o sută de denari. El l-a înșfăcat și, în timp ce-l strângea de gât, i-a zis: – Plătește ce-mi datorezi!

29Atunci confratele său a căzut la pământ și i-a zis: – Mai ai răbdare cu mine și-ți voi plăti!

30Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în închisoare până va plăti ce este dator.

31Când confrații acestuia au văzut cele întâmplate, s-au întristat foarte tare. Ei s-au dus și i-au povestit stăpânului lor tot ce se întâmplase.

32Atunci stăpânul lui l-a chemat la el și i-a zis: – Sclav rău, eu ți-am iertat ție toată datoria aceea, pentru că m-ai rugat!

33Nu trebuia oare să ai milă de confratele tău, așa cum am avut milă și eu de tine?

34Stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna celor care torturau, până va plăti tot ce este dator.

35Tot așa vă va face și Tatăl Meu ceresc dacă nu-l iertați fiecare, din inimă, pe fratele vostru.”

Am mai vorbit despre copii ca şi semeni ai noştri aici. Dar când am citit această pildă din Biblie mi s-a părut atât de grăitoare că nu am putut să nu o împărtăşesc şi cu voi.

Copiii ne sunt mereu aproape, ei ne ştiu cei mai bine şi faţă de ei nu ne putem ascunde. Biblia vorbeşte rareori specific despre creşterea copiilor, dar cred ca principiile şi adevărurile din ea se aplică atât de bine şi la copii. Odraslele noastre sunt şi ei oameni, vârsta lor nu îi face cu nimic mai nevrednici de respectul şi înţelegerea noastră. Aşa că atunci când Petru îl întreabă pe Domnul Isus „de câte ori să iert pe fratele meu care a păcătuit faţă de mine?” cred că întrebarea aceasta poate la fel de bine să fie despre copiii noştri. De câte ori să îi iertăm când ne greşesc? De şaptezeci de ori câte şapte sau altfel spus nenumărat, fără a le ţine socoteală de câte ori au greşit.

A ierta nu înseamnă că nu ne rămâne responsabilitatea de părinte de a le arăta ce este bine şi cum poate fi corectat, dar să nu uităm că noi trebuie să facem lucrul acesta în dragoste, cu blândeţe şi încercând să înţelegem care a fost sursa greşelii lor. Iar a fi părinte, a învăţa şi a corecta e un mod de viaţă, copiii văzând in primul rând din comportamentul nostru ce e bine sau rău şi cum să se comporte în multele situaţii în care îi aduce viaţa.

Când mă uit însă la cei doi datornici îmi pare că de atâtea ori, eu – cel căruia i s-a iertat nespus am fost atât de iute în a-l judeca pe copilul meu, fără a-i oferi iertarea din inimă, plină de compasiune faţă de neajunsurile sale. Cum altfel să înveţe copiii noştri să ierte dacă noi nu le oferim iertarea, acea iertare adâncă, plină de dragoste şi plină de înţelegere faţă de nevoile lor?

Ps: mulţumesc copiilor mei, care s-au jucat atât de frumos împreună, oferindu-mi răgaz să aştern aceste cuvinte

Copiii copiilor crescuţi cu cheia la gât

      De o vreme vezi prin parcuri, pe stradă, în vacanţă copiii generaţiei crescute cu cheia la gât. Ajunşi acum părinţi fac şi ei ce ştiu mai bine pentru copiii lor. Obligaţi să se descurce de mici şi să fie independenţi cred ca aceasta e condiţia pe care trebuie să o încurajeze şi în copiii lor. Aşa că îi poţi găsi pe copii lor crescând singuri. La grădiniţă, în parc sau acasă ei învaţă să trăiască pe cont propriu, să îşi fie singuri suficienţi, să îşi rezolve singuri problemele, aşa, cu mintea şi sufletul lor de 2, 3, 5 sau mai mulţi ani. Copiii ajung să se înveţe unii pe alţii binele, frumosul, bucuria iar uneori felul in care le cunosc ei e atât de distorsionat!  Ajung să plângă singuri şi să se consoleze singuri, pentru că sunt mari şi copiii mari nu plâng.

     Circumstanţele în care am crescut ne-au făcut să ne închidem în noi înşine, să ne baricadăm şi să nu mai lăsăm sentimentele să ne ‘deranjeze’ viaţa. Era prea grea oricum, de ce să o mai conştientizăm şi simţim până în cele mai adânci cotloane ale sufletului? Rănile ni le-am acoperit mereu, dar nu s-au vindecat niciodată, aşa că am ajuns oameni cu trupuri mari şi suflete mici, cu emoţii îngheţate şi mereu încercând să ne purtăm de grijă. Suntem atât de centraţi pe nevoile noastre, pe ce ne trebuie NOUĂ, că nevoile copiilor noştri ni se par mofturi. Nu suntem capabili să ne amânăm împlinirea nevoilor pentru a le împlini pe ale lor pentru că nici ale noastre nu au fost împlinite. Şi nu avem încrederea că dacă le amânăm ni se vor împlini fiindcă atât de ades am plâns, am cerut, am sperat şi aproape la fel de ades am rămas cu plânsul neascultat, cu cerinţele risipite în vânt şi cu speranţele îngropate. E nevoie să înţelegem că împlinirea nevoilor lor nu înseamnă moartea noastră. Că putem supravieţui nopţilor în care ei se trezesc de 10 ori pentru a se asigura că suntem lângă ei. Că vom avea şi noi viaţa noastră, dar împreună cu ei.

    E greu să găseşti bucurie în jocurile copilăriei atunci când tu copil fiind nu ai avut parte de ele pe deplin. Ar fi atât de frumos însă dacă am reuşi să ne jucăm din nou împreună cu ei, nu ei singuri în spaţiile de joacă şi noi cu adulţii noştri, încercând să acoperim şi mai bine rănile neoblojite în copilărie.

Suntem şi noi copii, prinşi în trupuri de adulţi şi avem nevoie să creştem, să înflorim. Iar ei au dreptul la o copilărie mai senină decât am avut noi şi la o viaţă cu cât mai puţine răni de vindecat.

Haideţi să luăm cheia de la gâtul copiilor noştri şi să stăm lângă ei, să le deschidem noi uşile vieţii, să învăţăm alături de ei şi să fim acolo lângă ei pentru a ne bucura de fiecare descoperire, de fiecare părticică din ei care creşte!

 

Cunoscând îmbrățișarea Tatălui

Ca și părinte, în creșterea copiilor mei, am încercat să mă gândesc mereu la Tatăl meu și felul în care El mă crește pe  mine. Azi am înțeles că oricât aș cunoaște la nivel teoretic despre Tatăl meu nu îmi este suficient. Cuvântul Lui este un scut atunci când simțim că viața ne este atacată și o candelă atunci când avem nevoie de călăuzire, dar în momentele acelea de răscruce, când ești atât de adânc că nu se văd nici norii măcar, doar brațul Lui te mai poate aduce la liman. Doar experiența dragostei Lui de Tată te poate ridica, liniști și ajuta să continui.

(sursa)
Mă gândesc la Psalmul 84:5
”Ferice de cei ce-și pun tăria în Tine,
în a căror inimă locuiește încrederea”

Cum poți să îți pui tăria în cineva pe care nu îl cunoști din adânc, pe care nu l-ai simțit și în brațele căruia nu te-ai cuibărit? Poți să te încrezi în cineva care nu ți-a ascultat vorbele, care nu a venit când l-ai chemat, care nu ți-a răspuns când ai plâns? Ca să am încredere în Dumnezeu trebuie să îl fi avut aproape, foarte aproape, să îl fi văzut împlinindu-mi nevoile.

Mă gândeam de câte ori vin copilașii mei să îi iau în brațe și cât de puțin caut eu brațele Lui…

Dar ca și părinte, am învățat că Tatăl meu e acolo de fiecare dată când îl chem, îmi ascultă fiecare plâns și mă mângâie, iar copiii mei cu siguranță au nevoie și ei de aceasta. Iar eu ca și mamă sunt cea mai tangibilă exprimare a dragostei lui Dumnezeu la vârsta lor de acum. Da, nu sunt perfectă și nu voi putea să le împlinesc nevoile așa cum Dumnezeu o va face, dar pot să îi ajut să aibă încredere că un părinte, mai ales cel ceresc, va veni de fiecare dată în împlinirea nevoilor lor.
Cred că eu ca și mamă pot să îi ajut să îl cunoască pe Dumnezeu și dragostea Lui față de ei, pot să îi ajut să aibă încrederea că Tatălui lor ceresc îi pasă de ei până la cel mai mic fir de păr și e gata oricând să îi ajute.
CUvintele ajută și copiii mei au nevoie să Îl cunoască pe Dumnezeu așa cum e El descris în Biblie, dar cele mai adânc înrădăcinate adevăruri sunt cele pe care le simțim până în adâncul ființei noastre.
M-a marcat adânc ce scrie apostolul Pavel în I Tesaloniceni 2:7
”Ca apostoli ai lui Cristos am fi putut fi o povară pentru voi, dar am fost blânzi cu voi, ca o mamă care-şi îngrijeşte copiii.”(NTLR)
sau varianta din engleză:
”But as apostles, we could have demanded help from you. After all, Christ is the one who sent us. We chose to be like children or like a mother[a] nursing her baby. ” (CEV)

Azi vreau să fiu mama plină de blândețe care își ascultă copiii ori de câte ori au ceva de spus, care își face timp oridecâte ori ei o cer, gata să îi țină în brațe atât cât au ei nevoie.
Dar ca să pot face toate acestea știu că am eu în primul rând nevoie să accept dragostea Lui necondiționată față de mine și să înțeleg că El e ÎNTOTDEAUNA prezent pentru mine.

Alăptarea de dincolo de inimă şi minte – partea aII-a

Desi a trecut mult mai mult timp decat mi-as fi imaginat, a venit in sfarsit vreamea sa continui ceea ce am inceput in urma cu cateva luni.
Simt ca unele lucruri se cern, altele se aseaza mai adanc conturandu-se niste principii solide care ma insotesc in felul meu de a vedea lumea.

Dar cum timpul meu tot limitat ramane, intre doua treziri sau trei batai de tobe, voi trece numai decat la principii.

 

4.Breast milk is the superior infant food.
Cred in laptele matern ca si hrana ideala pentru nou-nascutul ce tocmai a simtit primele adieri ale lumii. Beneficiile lui sunt nenumarate, oamenii de stiinta inca incearca sa ii descifreze compozitia si raman minunata de fiecare data cand vad cat de perfect se imbina toate, cat de in detaliu a fost gandita si cea mai mica molecula, pentru a sustine mica suflare.
Sunt numeroase studii care arata beneficiile aduse de laptele matern si simt ca nu as reusi sa le cuprind aici, asa ca las doar un link in care sunt adunate o parte din ele.

 

5.For the healthy, full-term baby, breast milk is the only food necessary until baby shows signs of needing solids, about the middle of the first year after birth.

Ca sa ducem o viata frumoasa si sanatoasa avem nevoie de un corp sanatos, iar un corp sanatos are nevoie de mancare sanatoasa si de un sistem imun puternic. Poate ca nu putem controla obiceiurile alimentare ale copiilor nostri atunci cand vor deveni adulti dar cu siguranta ii putem ajuta sa isi construiasca un sistem imunitar bun atat timp cat sunt langa noi. Iar ca un sistem imunitar sa fie puternic are nevoie de un sistem digestiv puternic, care sa fie lasat sa se maturizeze. Iar acea maturizare incepe in primele 6 luni dupa nastere. In fapt, are nevoie sa nu primeasca lapte praf sau alti inlocuitori pt laptele matern ca intenstinul sa fie virgin. Si apoi are nevoie sa nu ajunga in el alte materii ce ar putea trece prin „lealky gut”, stare care se pastreaza pana in jurul varstei de 6 luni. Asa ca, un start bun pe care il putem da copiilor nostri e sa ii ferim de diversificarea timpurie si sa incercam, atat cat cunoastem, sa ii hranim cu mancare cat mai neprocesata, adecvat varstei lor.
Dar cum un bebelus nu e robot, el nu poate si supus tabelelor si normelor rigide. Unii se pot arata pregatiti putin inainte de 6 luni, altii au poate nevoie de 9 sau chiar 12 luni pentru a incepe sa manance. Ceea ce noi, ca si parinti, trebuie sa stim, sunt semnele care ne indica faptul ca el e gata sa faca cunostinta si cu alte surse de hrana.

 

6.Ideally, the breastfeeding relationship will continue until the baby outgrows the need.

Alaptarea, e o nevoie, atat emotionala cat si fiziologica (suptul); iar orice nevoie care e implinita ajunge la timpul ei sa dispara.
Cred in calea naturala a autointarcarii, dar mai cred ca suntem destul de departe de regulile naturale. Cred ca am fost mult afectati de societatea moderna si uneori e greu sa ne reprogramam mintea si paradigmele.
Studiile antropologice arata ca varsta medie a intarcarii e 4 ani iar unii copii se pot intarca mai devreme, la 2 ani, sau mai tarziu, la 7 ani. Dar fiecare copil e unic, si fiecare nevoie e diferita. Alaptarea pana cand copilul renunta nu duce la dependente sau traume ci ajuta copilul sa creasca independent si sanatos din toate punctele de vedere. Alaptarea prelungita e un dar pe care putem sa il facem copilului nostru, dar e bine ca darul sa fie facut de bunavoie si nu constranse de teorie. Alaptarea e, sa nu uitam, un drept al copilului. E bine ca sa il dam cu pace si liniste, cu bucurie iar atunci cand, oricat am incerca sa il pastram asa, nu reusim, cred ca relatia mama copil are mai multe de beneficiat in urma unei intarcari ghidate de mama, cu blandete, respect si dragoste. Dar personal cred ca aceasta intarcare poate fi considerata abia dupa ce copilul implineste 2 ani si doar daca el „colaboreaza” cu propunerile noastre de intarcare.

Oricat am incercat sa ma obisnuiesc cu firescul autointarcatului, fiinta mea nu a putut duce atat de mult. Avand in spate si experienta tandemului, reactiile primare antagonice atat de puternice m-au facut sa consider intarcarea blanda ca o solutie mai potrivita pentru noi. Desi stiu ca mama ca uneori e bine sa renunt la mine si asteptarile mele, sunt de parere ca nici postura de mama-martir nu ajuta. E bine sa te daruiesti total copilului, dar de buna voie si cu bucurie. Cand acestea dispar eu cred ca o solutie de compromis poate ajuta.
Pentru noi intarcarea blanda a fost o solutie. Abiel implinea 3 ani, avea deja pauze de cateva zile, dar eu nu ma vedeam alaptandu-l dincolo de varsta aceasta. Asa ca atunci cand a mai cerut i-am explicat de ce nu mai primeste si am incercat sa ii transmit dragostea mea in alte moduri. Nu e usor si uneori e mai solicitant decat alaptarea in sine dar poate fi o optiune atunci cand simti ca esti la capatul oricaror disponibilitati si orice alta solutie esueaza.

[va urma]