Fiecare zi cu copiii e o bucurie şi un dar, putem să încercăm să facem tot ce ne stă în putinţă să fie o zi frumoasă sau o putem lăsa să treacă pe lângă noi, adunând neîmpliniri şi plictiseală.
A sta acasă cu copiii nu e uşor. Iar expresia „a sta acasă” nu îi face deloc dreptate, pentru că în cele mai multe momente nu stai nici măcar un pic. Eşti mereu într-o activitate continuă, încercând să ajuţi, să mângâi sau să îndrumi. Uneori sunt zile grele, când parcă nimic nu se leagă, când copiii sunt obosiţi şi mult mai predispuşi la tantrumuri, când oricât de mult îţi doreşti un lucru nimic nu pare să te ajute să ajungi într-acolo. Mai vine câte o furtună uneori şi apoi se face linişte. Te uiţi la copii cum se joacă armonios, cum îşi inventează propriul joc şi te minunezi de cât de frumoşi pot fi. Iar în momentele acelea uiţi frustrările de până acolo, uiţi necazurile şi te bucuri că eşti acolo lângă ei, te bucuri de dragostea lor şi de toate lucrurile minunate pe care le-a aşezat Dumnezeu în ei.
Unele din cele mai grele zile pentru mine au fost acelea în care eram furată de tot ce aveam eu de făcut (mâncare, curăţenie, spălat haine) şi nu reuşeam să petrec timp cu ei. Rezervorul lor de atenţie şi afecţiune se golea tot mai mult, îmi cereau timpul şi atenţia prin feluri diferite iar eu ajungeam frustrată ca nu pot face nimic, că ei nu se joacă singuri… Apoi mă uitam şi îmi dădeam seama că eu am greşit, că eu sunt sursa frustrărilor mele dar şi ale lor şi că au nevoie de mine pentru a se echilibra din nou. Şi îmi propuneam ca ziua următoare să fac altfel, să fiu mai întâi acolo, prezentă în întregime lângă ei, liniştită că va fi timp şi pentru treburile casei. Dar ca orice om, învăţ greu şi învăţ din greşelile mele: o dată, de două ori, de trei ori… de 100 de ori. Şi până la urmă îmi amintesc şi reuşesc să fac aşa cum ar fi trebuit să fie de la început. Mă aşez lângă ei şi îi las pe ei să ia hăturile zilei.
Unul din lucrurile pe care copiii mei îl îndrăgesc nespus e lectura. Ar sta cred ore întregi să le citesc. Încă nu le cunosc limita pentru că răbdarea şi disponibilitatea mea adeseori ajunge mai repede la capăt decât a lor. Mă duc de mână sau îşi iau cărţile în braţe şi vin cu ele la mine.
Mai demult, am descoperit câteva cărţi cu nume interesante: Hen‘s Pens, Toad makes a road, Fat cat on a mat, iar copiii le-au îndrăgit pe dată. Le-am citit atât de des că au ajuns să şi le ia singuri şi să „citească” uneori amestecând cuvintele în engleză cu cele în română.
Ce ne-a plăcut la aceste cărţi?
Fiecare poveste are în centrul ei un animal pe care copiii ajung să-l îndrăgească: găinuşa, broscuţa Toad, pisica grasă, ursuleţul Ted şi mulţi alţii. Desenele sunt simple şi colorate, astfel că ei reuşesc să asocieze noile propoziţii cu imagini clare, care arată acţiunea din spatele cuvintelor. Iar dincolo de asta ne-au atras povestea rimată.Pe mine rimele m-au ajutat să îmi corectez pronunţia greşită a unor cuvinte, pe ei să faci asocieri şi să înveţe mai uşor pronunţia cuvintelor în engleză.
Un cuvânt pe care eu mi l-am corectat a fost „straw” care e pus alături de mult mai des folositul „draw”:
-What will you draw?
-Straw…
Ce este Phonics Readers?
Usborne Phonics Readers a fost creat împreună cu experţi lingvişti, luând în considerare ultimele studii care arată modurile cele mai eficiente de a-i învăţa pe copii să citească. Citirea fonetică implică învăţarea sunetelor distincte, fonemele, care alcătuiesc împreună cuvinte. Sunt peste 40 de foneme în limba engleză, unele corespund unei singure litere iar altele unui grup de litere.
Copiii care învaţă să citească folosind fonemele individuale, învaţă mai apoi să le rostească şi apoi să le alăture cu alte cuvinte întregi.
Iată cele 12 titluri din acest set (ele pot fi cumpărate şi separat):
- Big pig on a dig
- Fat cat on a mat
- Fox on a box
- Frog on a log
- Goose on the loose
- Hen‘s pens
Mouse moves house - Sam sheep can‘t sleep
- Shark in the park
- Ten in a red bed
- Ted‘s shed
- Toad makes a road
Pe lângă tonul amuzant al întâmplărilor cartea i-a atras pe cei mici prin câteva pagini care se deschid şi mai larg, dezvăluind detalii interesante.
Iată câteva pagini din Fat cat on a mat:
Sper ca învăţarea limbii engleze să fie o perioadă în care să vă conectaţi cu copiii dumneavoastră, să creaţi amintiri frumoase şi să vă simţiţi bine împreună!
Ps: Pentru mai multe cărţi în limba engleză vă aşteptăm pe pagina noastră de FB: Cufărul Cărţilor.
Ce daruri am mai primit