Sunt cinci ani de alăptare în dreptul meu, în care laptele a fost ca o a doua respiraţie pentru mine, în care unele zile au însemnat doar lapte iar altele alăptarea a fost printre noi ca un prieten drag, a cărui prezenţa nici măcar nu o mai remarci, atât de mult s-a identificat cu peisajul. Nu ştiu câţi ani voi mai urma, dar ştiu că a venit timpul ca tot ceea ce s-a adunat în mintea şi în inima mea să împărtăşesc şi cu voi, dragii mei prieteni.

Una dintre cele mai frumoase cărţi ce m-au însoţit în această călătorie, o carte ce vorbeşte nu doar despre alăptare ci şi despre a fi mamă, o carte dragă mie şi multor, multor mame, ajunsă la a opta ediţie, este Womanly Art of Breastfeeding, publicată de La Leche League International.

Ca orice sfat primiţi aceste recomandări şi citiţile prin ochii voştri. Unele vor rezona adânc cu voi, altele nu se vor potrivi deloc. Informaţi-vă, gândiţi-vă la ceea ce aţi citit şi luaţi ceea ce e mai bun pentru voi şi familia voastră.

Nou născutul are doar trei cereri. Ele sunt: căldura din braţele mamei [sale], hrană de la pieptul ei şi siguranţa ce vine din a ştii că ea e acolo. Alăptarea le împlineşte pe toate trei.”

dr. Grantly Dick-Read, Childbirth Without Fear, 1955

Eşti însărcinată şi cu fiecare lună ce trece începi să te gândeşti tot mai mult la ce va fi după naştere. Corpul tău te acompaniază şi se pregăteşte şi el. Şi chiar dacă multe din pregătiri se concentrează pe hăinuţe, camera bebeluşului, cărucior sau alte accesorii, lucrul care va conta cel mai mult imediat după naştere va fi hrana şi protecţia pe care i-o oferă corpul tău.

Alăptarea e mult mai mult decât un mod de a-ţi hrăni bebeluşul. E felul în care tu ai fost natural construită să îţi începi experienţa de mamă.”

[LA LECHE LEAGUE INTERNATIONAL; Diane Wiessinger; Diana West; Teresa Pitman (2010-07-09). The Womanly Art of Breastfeeding (Kindle Locations 393-394) ]

Dar ce se întâmplă când acest natural refuză să apară? Poate ai în spate experienţa prietenelor tale care nu au reuşit să alăpteze, sau mama ta nu a reuşit şi te întrebi dacă şi tu vei întâmpina necazuri. Vestea bună e că am învăţat multe despre alăptare de când mama ta a încercat. Am învăţat ce înseamnă să îţi înţelegi şi să îţi respecţi atât corpul cât şi bebeluşul. Cu cât sunt mai reduse intervenţiile medicale la naştere, cu atât mai uşor va fi să te laşi ghidată de instinct.

Fie că dorinţa ta de a alăpta vine din cauza multor studii care arată beneficiile alăptării pentru bebeluş dar şi pentru mamă, fie că e o dorinţă adânc aşezată în inima ta, alăptarea ţi se potriveşte. Şi cu siguranţă se potriveşte şi bebeluşului tău.

 

Cât de importantă e alăptarea?

Aproape nimic din ceea ce poţi face pentru copilul tău în toată viaţa lui, nu îl va afecta fizic cât şi emoţional la fel de profund ca alăptarea.”
[LA LECHE LEAGUE INTERNATIONAL; Diane Wiessinger; Diana West; Teresa Pitman (2010-07-09). The Womanly Art of Breastfeeding]

*Laptele matern e hrana norma pentru bebeluşul tău

Nici o formulă de lapte nu se apropie de felul în care e conceput laptele tău. Acesta are toate vitaminele, mineralele şi alte elemente nutriţionale de care corpul bebeluşului tău are nevoie. De exemplu, laptele conţine interferon care e un puternic anti-infecţios, care ar costa luna de pe cer, iar laptele tău ţi le oferă gratuit.

Colostrul, laptele în cantităţi mici pe care îl primeşte bebeluşul în primele zile (şi pe care organismul tău îl produce încă din timpul sarcinii), are proprietăţi imunologice concentrate pentru a-l proteja de infecţii.

Laptele matur, care se instalează în primele două săptămâni după naştere are şi el un număr mare de ingrediente ce contribuie la sănătatea micuţului pe termen lung: interferon, interleukine, globule albe, SigA, insulina, acizi graşii de lanţ lung pentru o inimă sănătoasă, lactoză pentru dezvoltarea creierului, fier într-o formă mult mai uşor absorbabilă şi multe altele.

Şi mecanica alăptării e importantă. Dezvoltarea maxilarului şi a palatului în cazul bebeluşilor hrăniţi cu biberon sau liniştiţi cu suzeta poate ajunge să fie defectuoasă. Astfel, în cazul bebeluşilor ce nu sunt puşi la sân pentru a se linişti ci primesc suzeta, cresc şansele ca mai târziu copilul să aibă nevoie de vizite la logoped. Probabilitatea intervenţiilor ortodontice creşte în cazul copiilor alăptaţi mai puţin de un an. [2]

Bebeluşul tău e cel care îşi pregăteşte mâncarea. Dacă îi e sete va suge mai puţin timp sau va schimba la celălalt sân mai repede. Dacă îi e foarte foame va sta mai mult la sân pentru a primi cât mai mult din laptele foarte bogat în calorii. Dacă trece printr-un puseu de creştere va cere mai des pentru a spori secreţia lactată. A trecut de primul an de viaţă şi mesele îi sunt mai rare? Atunci laptele va fi mai gras şi mai concentrat în factori imunologici. A pescuit nişte germeni de undeva? Data viitoare când îl alăptezi va transmite asta iar corpul tău va începe producţia de anticorpi.

 

*Laptele matern menţine sănătatea mamei

Alăptarea e următorul pas în ordinea naturală: sarcină ->naştere ->alăptare. De îndată ce nou născutul se ataşează la sân, uterul se contractă şi scade sângerarea. [3] Riscul hemoragiei e mai mare în cazul folosirii formulelor de lapte, iar burta rămâne mare mai mult timp. Tocmai această grăsime în plus a organismului mamei a fost dată pentru producţia de lapte din primele luni.

Alăptarea este o poliţă de asigurare pentru cancer mamar, uterin şi cervical [4], cu cât mai extinsă e alăptarea cu atât asigurarea e mai puternică. Osteoporoza şi fracturile sunt mai des întâlnite în cazul femeilor care nu au alăptat. Iar în cazul tensiunii arteriale, la fel, creşte probabilitatea de a fi mai mare.

Sănătatea psihică nu e de neglijat nici ea, hormonii şi apropierea nemijlocită de bebeluş ajutând la starea de bine a mamei şi scăzând riscul depresiei post partum.

„Alăptarea nu reduce riscul de infecţii, boală sau afecţiuni. Nu creşte coeficientul de inteligenţă. Alăptarea duce la o stare generală a sănătăţii bună şi un IQ normal.” [5]

Laptele matern nu e ceva foarte bun, superior, e normalitatea. Formula de lapte e cea care vine cu lipsuri şi creşte riscul în cazul multor afecţiuni. Dar poate fi alarmant pentru public să citească o listă lungă de riscuri decât una de beneficii. Alăptarea nu adaugă puncte în plus, e modul simplu şi natural de a creşte o fiinţă umană!

 

*Alăptarea consolidează ataşamentul dintre mamă şi copil

Timp de nouă luni, mama şi bebeluşul au fost un întreg şi deşi la naştere, prin tăierea cordonului ombilical acest întreg se separă, alăptarea e cea care menţine întregul, ţesând un cordon emoţional care să-l înlocuiască pentru ca bebeluşii să aibă parte de o tranziţie şi o acomodare lină într-o lume atât de agitată.

De fiecare dată când alăptezi, o avalanşă de hormoni vine asupra mamei şi o ajută să fie şi mai iubitoare şi mai afectuoase. Aceşti hormoni (prolactina şi oxitocina) nu doar că facilitează o conectare cu bebeluşul tău dar te ajută şi în refacerea de după stresul emoţional al naşterii. Fără aceşti hormoni, mamele au tendinţa să vorbească mai puţin cu bebeluşii, să îi atingă mai rar. [6] Nu vreau să spun că mamele care aleg formula nu îşi iubesc bebeluşii, ci doar că sunt diferenţe. Când o mamă ce îşi hrăneşte bebeluşul cu lapte praf va auzi agitaţia sau plânsul bebeluşului ea va reacţiona folosindu-şi mintea. Dar când o mamă ce alăptează aude semnele de foame ale bebeluşului ei întreaga chimie a corpului ei va răspunde.

Alăptarea poate fi o experienţă ce aduce cu ea vindecare după o naştere traumatică sau chiar pentru un trecut abuziv.[7]

 

*Alăptarea îţi creşte încrederea în capacităţile tale de mamă

Momentul în care îţi ţi bebeluşul la sân, citind pe chipul lui liniştea de după ce corpul tău i-a dat hrana necesară e unul de împlinire şi de siguranţă că vei ştii şi vei putea să îi porţi de grijă. Zi după zi, alăptarea îţi va creşte încrederea în tine şi în aptitudinile tale ca mamă.

Pentru multe femei, alăptarea care înainte le lăsa indiferente, devine un subiect pasional şi o experienţă ce le face mai puternice. Mamele care s-au luptat cu un început greu al alăptării pot mărturisii satisfacţia de mai apoi şi încrederea că orice va veni, împreună vor reuşi să depăşească.

Dar apoi vin o mulţime de motive practice pentru care să alegem alăptarea. Hrană vie, tot timpul disponibilă şi la purtător ajută mamele să poată pleca mai uşor de acasă, fără gândul la toate accesoriile ce ar fi necesare în cazul formulei de lapte. Banii cheltuiţi pe lapte praf timp de un an ar putea folosi la cumpărarea unei aparat casnic de lux. În caz de dezastre, calamităţi sau pur şi simplu un zbor întârziat, laptele praf se poate termina pe când o mamă ce alăptează va avea liniştea unui bebeluş sătul. Iar clipele acelea din zi, când după multă alergare trebuie să te opreşti, să îţi iei bebeluşul în braţe, să îl pui aproape de inima ta şi să staţi aşa până el îşi termină masa pot fi unele din cele mai relaxante şi pline de împlinire pentru mamă.

 

Vor funcţiona sânii mei?

Normalitatea vine în multe feluri: sâni mici, sâni mari; mameloane lungi sau mameloane scurte, mameloane plate sau invertite. Fiecare suntem construite diferit şi multe dintre noi nu semănăm cu femeile din filmuleţele despre alăptare. Dar bebeluşului tău îi va plăcea forma, indiferent care e ea.

Mărimea sânului nu contează, cantitatea de lapte nu e direct proporţională cu mărimea. Sunt puţine forme de sân care pot avea probleme în stabilirea nivelului de lactaţie necesar şi multe cazuri se referă la cei care au suferit intervenţii chirurgicale.

Unele mame au nevoie să alăpteze mai des decât altele pentru a asigura cantitatea necesară de hrană, dar de cele mai multe ori există soluţii pentru fiecare problemă. Până şi în cazul mameloanelor invertite (care nu ies înafară când se ataşează) există soluţii pentru a avea succes în alăptare. Da, sunt unele situaţii în care e nevoie de mai multă perseverenţă şi ajutor la început, dar se poate reuşi.

 

Se va ataşa bebeluşul meu?

Copilul tău a venit pe lume cu aşteptarea de a fi alăptat. Reflexele cu care se naşte îl vor ajuta la aceasta, chiar şi după o naştere dificilă. Dar nu eşti singură în povestea alăptării, tu şi copilul tău sunteţi o echipă iar el are nevoie doar de acces şi suport pentru a te ajuta. Iar tu mai ai şi instincte care să te ghideze.

Da, se poate întâmpla ca imediat după naştere bebeluşul să nu reuşească. De obicei se întâmplă acest lucru din cauza organismului lor care a fost copleşit de intervenţiile şi medicaţia din timpul naşterii. Acestea pot fi evitate iar dacă nu, puteţi citi cum să depăşiţi cu bine şi aceste probleme.

 

Alăptarea doare?

Mameloanele pot fi foarte sensibile în primele zile, dar o durere acută e semnalul pe care corpul îl transmite când ceva nu e în regulă, încercând astfel să ne ghideze în a găsi o poziţie cât mai confortabilă. Dacă ne intră o piatră în pantof nu continuăm să mergem aşa, ne oprim, o scoatem ca să putem continua confortabili călătoria. La fel şi în alăptare. Aşteptăm un moment prielnic ca să reataşăm copilul într-o poziţie cât mai bună pentru amândoi.

 

Voi avea suficient lapte?

E firească şi această întrebare când ai auzit atât de adesea pe alte mame folosind această exprimare. Dar majoritatea femeilor (aprox 98%) pot să asigure necesarul de lapte. Unele dintre ele au probleme dar majoritatea se pot rezolva. De multe ori, cauza acestor probleme e informaţia eronată sau un bebeluş care nu reuşeşte să scoată laptele eficient. O naştere medicalizată poate face începutul alăptării mai dificil. Dar cu informaţia corecta şi ajutor din partea unui consultant în alăptare, aceste situaţii pot fi depăşite.

Da, sunt şi mame cu probleme hormonale sau cu probleme de ordin anatomic apărute în urma unei intervenţii chirurgicale dar sunt şi multe modalităţi de a îmbunătăţi cantitatea de lapte.
Dacă presupuneţi că veţi avea probleme temporare cu cantitatea de lapte, puteţi considera să exprimaţi colostru (cantitatea de care bebeluşii au nevoie la început e foarte mică) şi să îl păstraţi în congelator. [8] Nu doar că aveţi o rezervă ci şi primiţi o asigurare că aveţi lapte, iar colostrul nu e o cantitate finită care să se termine. Tot cu această ocazie, exersaţi exprimarea manuală a laptelui, o deprindere ce poate fi de folos în primele zile după naştere.

Dacă în pofida tuturor informaţiilor corecte şi a ajutorului primit nu reuşiţi să alăptaţi exclusiv, încercaţi să vă concentraţi atenţia asupra laptelui care se produce, a sânului care e pe jumătate plin. Fiecare picătură de lapte pe care bebeluşul o primeşte aduce cu ea beneficii minunate, anticorpi şi alte elemente ce lipsesc unei formule de lapte.

 

Cât timp voi face asta?
Atât timp cât doreşti! Poate ţi-ai fixat deja un termen, dar s-ar putea ca de îndată ce lucrurile se aşează pe un făgaş lin să continui mai mult decât ai fi crezut. Din nefericire multe femei ajung să termine alăptarea înainte de timp, pentru că ajung în situaţii dificile şi nu ştiu unde să ceară ajutor (dar ţinând cont că deja citeşti acest articol, şansele ca tu să ajungi în această situaţie sunt minime).
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni, cu introducerea graduală a solidelor şi continuarea alăptării până la vârsta de doi ani şi după, atât cât mama şi copilul doresc.
Poate nu îţi poţi imagina cum e să alăptezi un copil de doi ani şi e greu, mai ales că nu ai făcut-o niciodată. Atenţia e important să fie pe momentul prezent, pentru rezolvarea problemelor ce apar la momentul respectiv. Vei putea decide să opreşti alăptarea atunci când vei dori şi nu fiindcă nu aveai de ales, ci dintr-o postură informată, ştiind ce e mai bine pentru voi şi care vă sunt limitările.

 

Ce accesorii am nevoie pentru a alăpta?

Sunt multe produse concepute pentru mamele care alăptează dar un bebeluş nu are nevoie de multe lucruri.

  • Haine de alăptare? Nu neapărat. Cel mai adesea mamele se descurcă cu ceea ce au deja în garderobă: o bluză cu nasturi, un maieu şi o bluză peste pentru mamele ce nu vor să se vadă pielea sau alte idei pe care mama le are. Hainele de alăptare pot ajuta pentru o alăptare discretă, dar nu sunt indispensabile.
  • Sutiene pentru alăptare? Sutienele nu sunt necesare din punct de vedere al sănătăţii. Dacă doriţi să purtaţi unul alegeţi o cupă mai mare pentru primele luni. Evitaţi cele cu sârmă, cresc riscul canalelor blocate. La fel, evitaţi orice sutien, sau chiar şi haină prea strâmtă. În ce priveşte materialul, bumbacul este de obicei cel mai confortabil.
  • Tampoane pentru sâni? Cum doriţi. Ţineţi minte doar că laptele ce se scurge între alăptari sau de la celălalt sân când alăptaţi nu e corelat cu cantitatea de lapte. Unele mame preferă un prosop pentru atunci când picură puţin şi nu au nevoie de altceva între alăptări.
  • Pompe de sân? Dacă nu vei fi separată în mod regulat de puiuţul tău probabil că nu vei avea nevoie de una. Dacă separarea e doar ocazională exprimarea manuală poate fi la fel de eficientă. Dacă însă vă întoarceţi la muncă iar bebeluşul e mic, veţi avea nevoie să investigaţi mai în detaliu acest subiect.
  • Sistem ergonomic? Aproape întotdeauna! Sling, wrap, marsupiu ergonomic sunt ca să vă ajute să vă ţineţi bebeluşul aproape cât timp aveţi alte activităţi. Copilaşii mici care au fost aproape de părinţii lor sunt mai puţin agitaţi decât ceilalţi, iar tatăl poate să contribuie şi el la acest aspect. Iar alăptarea poate fi foarte discretă într-un astfel de sistem de purtare. 

 

Ce trebuie să fac pentru a mă pregăti pentru alăptare?
Informaţi-vă! Echipamentul funcţionează automat. Sistemul a fost construit să funcţioneze chiar dacă startul e mai greu. Însă primele săptămâni sunt pentru calibrarea sistemului şi pot fi hotărâtoare pentru cantitatea de lapte produsă mai târziu. Odată pornit echipamentul, laptele se va face în continuare. Cu cât sânul e mai gol cu atât producţia e accelerată. Dacă sânul e deja plin, producţia încetineşte. Laptele se va produce pe un sistem de cerere-ofertă iar cantitatea de lapte produsă va depinde de cantitatea de lapte extrasă din sân.

Când bebeluşul suge, terminaţiile nervoase din mamelon şi areolă trimit semnal glandei pituitare să elibereze hormonul numit oxitocină. Acest hormon va duce la contractarea muşchilor mici din jurul alveolelor, crescând presiunea laptelui în sân şi ducând la reflexul de ejecţie al laptelui. Acele mici canale se deschid şi laptele curge prin ele. În acest timp s-ar putea să vi se facă sete, somn sau nici una dintre acestea.

Pregătirea mentală e şi ea importantă. Vorbeşte cu prieteni sau rude care s-au bucurat de alăptare. Găseşte un grup de sprijin în alăptare (care are întâlniri periodice sau unul din mediul virtual) şi încearcă să observi mame care trec prin diferite etape ale alăptării. Dar cel mai important, hotărăşte că alăptarea e un lucru pe care îl VEI FACE, nu pe care îl VEI ÎNCERCA doar. Majoritatea mamelor care nu „pot” alăpta ajung acolo din cauza informaţiilor greşite.

Sunt multe cărţi în limba engleză cu informaţii foarte folositoare pentru alăptare, iar dintre cele traduse şi în limba română Ghidul pentru alăptare al dr Jack Newman conţine informaţii foarte folositoare pentru cele care se pregătesc sau deja alăptează.

 

Cine mă va ajuta?

De la companiile producătoare de lapte praf, la cele de produse cosmetice, prieteni, rude, site-uri pe internet şi autori de cărţi cu toţii vor să îţi fie de folos. Dar companiile comerciale îşi pun înainte binele propriu, prietenii au propriile lor experienţe care s-ar putea să nu se potrivească iar experţii nu sunt întotdeauna experţi şi nu toate cărţile şi website-urile se vor potrivi stilului vostru.
Când aveţi nevoie de ajutor în alăptare căutaţi sfatul unui lider La Leche League sau al unui consultant în alăptare IBCLC.

Dar la sfârşitul zilei fiecare dintre noi mergem acasă la problemele noastre iar tu rămâi cu bebeluşul tău şi vei alege ce e potrivit pentru voi, fiindcă tu eşti mama lui!

 

 

Notă: Acest articol este recenzia primului capitol din cartea „Womanly Art of Breastfeeding” , Diane Wiessinger, Diana West, Teresa Pitman, 2010

 

Bibliografie

[1]

LA LECHE LEAGUE INTERNATIONAL; Diane Wiessinger; Diana West; Teresa Pitman (2010-07-09). The Womanly Art of Breastfeeding

[2] Probabilitatea intervenţiilor ortodontice creşte

Page, D.C. 2001. Breastfeeding in early functional jaw orthopedics. Funct Orthod 18(3):24–27.

[3] uterul se contractă şi scade sângerarea

Sobhy, S.I. and N.A. Mohame. 2004. The effect of early initiation of breast feeding on the amount of vaginal blood loss during the fourth stage of labor. J Egypt Public Health Assoc 79(1–2):1–12.

[4] asigurare pentru cancer mamar, uterin şi cervical

Collaborative Group on Hormonal Factors in Breast Cancer. 2002. Breast cancer and breastfeeding: collaborative reanalysis of individual data from 47 epidemiological studies in 30 countries, including 50302 women with breast cancer and 96973 women without the disease. Lancet 360(9328):187–195. Danforth, K.N. et al. 2007. Breastfeeding and risk of ovarian cancer in two prospective cohorts. Cancer Causes Control 18(5):517–523.

[5] stare generală a sănătăţii bună şi un IQ normal

LA LECHE LEAGUE INTERNATIONAL; Diane Wiessinger; Diana West; Teresa Pitman (2010-07-09). The Womanly Art of Breastfeeding (Kindle Locations 500-501). Random House, Inc.. Kindle Edition.

[6] să vorbească mai puţin cu bebeluşii, să îi atingă mai rar

LA LECHE LEAGUE INTERNATIONAL; Diane Wiessinger; Diana West; Teresa Pitman (2010-07-09). The Womanly Art of Breastfeeding (Kindle Location 521). Random House, Inc.. Kindle Edition.

[7] aduce cu ea vindecare după o naştere traumatică sau chiar pentru un trecut abuziv

Coles, J. 2009. Qualitative study of breastfeeding after childhood sexual assault. J Hum Lact 25(3):317–324.

[8] exprimaţi colostru

LA LECHE LEAGUE INTERNATIONAL; Diane Wiessinger; Diana West; Teresa Pitman (2010-07-09). The Womanly Art of Breastfeeding (Kindle Location 630). Random House, Inc.. Kindle Edition.

Publicitate