8 august 2014
Mă simt ca între două luntre. Abia s-a încheiat Săptămâna Internaţională a Alătptării şi graţie Ioanei şi Teodorei de la Burtica Mea am putut să mă implic şi eu mai mult în tot regalul de evenimente ce s-au perindat pe la Cluj. Preţ de câteva seri am simţit că nu sunt doar mămică, întreruptă din 2 în 2 minute pentru diverse întrebări mai mult sau mai puţin copilăreşti. Preţ de câteva ore am purtat tocuri, am mers grăbită de la Cuib [Cuibul Berzelor] la Burtică, navigând printre blocuri cenuşii şi străzi în construcţie.
M-am simţit importantă, femeia care, în proces de demolare, se reinventează puţin câte puţin. Eram acolo să fac lucruri mari, cu haine fără pete şi cu gânduri ce puteau să se înşire uşor într-o frază cu sens. Mă bucuram de oameni dornici să cunoască, să fie pregătiţi şi să îşi umple sertarele, ca iureşul vieţii de părinte să nu îi ia pe sus. Puteam să zâmbesc ştiind că lor le va fi mai bine, că ei vor putea să ţină piept sistemului şi să nu se lase călcaţi de el. Ştiam apoi că fiecare donaţie urma să conteze, să încline şi mai mult balanţa întru deschiderea urechilor acelui copilaş ce nu a auzit încă. Şi a fost frumos, a fost mult şi frumos, frumos de dă peste gând şi peste inimă. Şi cu fiecare mesaj de mulţumire îmi mulţumeam eu mie că nu sunt doar o mamă, că ştiu să vorbesc şi altă limbă decât copilăreasca.
Şi apoi mă topeam când deschideam uşa şi ei îmi săreau în braţe.
8 august 2014
Dentist, reţete, tort fără gluten şi zahăr, maaaaaaaaami. Maaamiiii, vreau oliţa! Mami unde eşti? Mami îmi e sete. Mami!!!
8 august 2009
Cald, 30 de grade celsius şi încă câteva în plus pentru mine. Gravitaţia parcă se schimbase în dreptul meu şi fiecare kilogram de pe burtă părea cât alte trei reale. Împunsături la fiecare pas. Somn de amiaz, somn de voie (oare când am dormit ultima dată la amiaz?). Ora 18. Nici un picur de apă pe conductă. Vreau duş! Uneori pompele mai obosesc şi ele. Şi eu în ritm cu ele. Ora 20. Alte împunsături. Ei, e firesc, doar sunt în săptămâna 39 de sarcină. Ora 24. Dureri constante. 5 min, 5 min, 3 min…. -Unde e numărul doamnei dr?– Sunteţi sigură că nu e travaliu fals? Contracţii, una după alta, după alta, după alta…
Ora 3… care erau farmaciile deschise noaptea? Ora 4… de ce nu se deschide poarta?
Minge, sus, minge, pat… dilataţie 9, doctoriţa… plouă….
Ora 5.30: cât de binevenit eşti, ce minune îmi eşti! Melodie cerească lipită de pielea mea!
Şi de atunci, în fiecare zi, sunt mamă. Nu ‘doar mamă’. Ci MAMĂ. Fiecare respiraţie a lor, fiecare zâmbet fac clipele mai intense decât orice pas grăbit prin asfaltul perforat de oamenii mari şi grijile lor importante.
Sunt mamă, cu fiecare bătaie a inimii lor sunt mai departe de tot ce a fost şi mai aproape de tot ce sunt. Şi cuvântul acesta din două deschizături de inimă pare să sfredelească cerul uneori şi să mă împartă în mii de bucăţele ca să uit că exist şi să mă văd doar prin ei.
Acum sunt doar o mână ce scrie pe suflet, dar de cele mai multe ori sunt eu, mama lui Abiel şi Hanna. Şi gravităm unul în jurul altuia ca într-un dans pe o barcă, uneori mai adânc, alteori deasupra valurilor, dar mereu în drum spre ţintă.
Sunt mamă şi asta mă îmbogăţeşte de mii de ori mai mult decât diploma de inginer sau orice alt titlu aş fi visat vreodată. Şi chiar dacă uneori voi fi şi doamna consultant în alăptare sau mai ştiu eu ce alte titluri mi se vor aşeza peste braţe, adânc în inima mea va rămâne scris titlul de mamă.
Nu, nu sunt ‘doar mamă’, nici una dintre voi nu e ‘doar mamă’. Sunteţi centrul în jurul căruia pivotează viaţa, zâmbetul şi strigătele din ochii lor. Şi chiar dacă uneori obosiţi, amintiţi-vă că barca lor merge înainte şi e mai simplu să vâsleşti alături de ei decât să înoţi de una singură în faţă.
La mulţi ani Abiel şi îţi mulţumesc ţie, întâiul meu născut, că ai scris în inima mea Mamă!
Ce daruri am mai primit