Aşa cum spuneam în prima parte a acestui articol, uneori copiilor le e greu atunci când avem de făcut drumuri lungi cu maşina, trenul sau avionul. De aceea îmi place să pregătesc câte ceva pentru ei care să le ţină mintea ocupată.

Pentru că avem o maşină mică ne-am rezumat la lucruri care să ocupe cât mai puţin spaţiu şi de aceea poveştile audio sau muzica pentru copii au fost printre primele pe listă. Nu luam nimic în plus dar îi preocupa o vreme. Dar fiindcă de cele mai multe ori când ascultă poveşti le place să aibă şi cartea în faţă, luam şi cărţile cu noi. Nu am găsit încă prea multe cărţi cu cd audio, dar din cele pe care le avem Bambi e una din preferatele lor iar pentru Hanna, Lecţiile prinţesei (Sofia Întâi) sunt la loc de cinste.

Am vorbit în prima parte şi despre cărţile de colorat şi cărţile de activităţi de la editura Usborne, pentru că această editură ne place mult.

Dar şi mai dragi decât cărţile cu activităţi ne sunt cele cu abţibilduri. Şi da, tot abţibildurile de la Usborne sunt preferatele copiilor şi ale mele. Culorile lor, uşurinţa cu care le găseşti un loc în tablou, povestea fiecărei cărţi sunt doar câteva dintre motivele care ne-au determinat să le alegem.

Şi dacă vă mai spun că timp de două săptămâni le găsiţi la preţuri foarte speciale…..

Dar ajunge cu vorba, haideţi să deschidem cufărul!

 

1.Sticker Dressing Warriors

warriors_cop

Aceasta e cartea cu care Abiel se delectează acum. Am ales-o pentru că vreau să îi vorbesc mai mult despre spiritul de luptător, dar şi despre nedreptăţile ce apar în timpul războaielor. Iar în plus, această carte nu e doar una cu abţibilduri, ci şi un instrument grozav pentru a învăţa istoria.

warriors1

Aşa cum puteţi vedea şi din cuprins cartea introduce multe din civilizaţiile vechi: egipteni, perşi, africani, celţi, bizantini, chinezi, japonezi, mongoli, incaşi, indieni, masai…  De fapt e o carte cu ilustraţiile ce lipsesc din multe manuale de istorie.

Şi pentru a vedea şi detaliile, am ales luptătorii egipteni:
warriors4  warriors2warriors3


2.Sticker Dolly Dressing – Fashion Long Ago

Dar poate aveţi un copil pe care nu îl fascinează luptele şi preferă să îmbrace păpuşile. Această carte i se va potrivi lui. Dincolo de haine şi accesorii, de prinţese şi prinţi şi această carte e una de istorie.

fashion

Veţi putea să vorbiţi despre Egiptul şi Roma antică, în timp ce copilul dvs va îmbrăca oameni ai acelor timpuri. Această activitate îl va ajuta să îşi fixeze cunoştinţele mult mai uşor.
fashion1

Iată cum arată şi paginile despre timpurile medievale:

fashion2fashion3

fashion4

 

 

 

 

 

 


 

3. Sticker Dolly Dressing – Parties and Shopping Girls

Dacă vreţi însă doar o carte cu abţibilduri frumoasă, care să îi ţină pe copii ocupaţi în timpul călătoriei sau poate când e nevoie să aştepte în linişte, atunci v-o recomand pe aceasta.

parties

Are un format mare şi peste 700 de abţibilduri. Imaginile în culori vii, plăcute sunt o chemare pentru copil să intre în lumea lor.

parties2 parties3 parties4


4. Sticker Dolly Dressing – Back to School

Ştiu, încă e vacanţă, dar nouă ne place să ne pregătim din timp.

school

Dacă aveţi acasă un copil ce va merge pentru prima dată la şcoală sau grădiniţă şi vreţi să îl ajutaţi să se pregătească această carte cu abţibilduri vă poate fi de folos. Petrecând timp alături de el şi îmbrăcând păpuşile pentru şcoală veţi deschide poarta ca el să îşi exprime sentimentele şi să puteţi depăşi frica sau îngrijorarea.

school1

Sau poate are doar multe întrebări despre cum va fi la şcoală, cu ce situaţii se va confrunta şi din nou, cu fiecare pagină ce o aranjaţi puteţi să îi povestiţi despre ce îl aşteaptă.

Iată cum arată pagina în care este descrisă excursia la muzeu şi abţibildurile cu care veţi îmbrăca păpuşile:

school2 school3 S


5. Doll’s House Sticker Book

Sunt însă şi cărţi cu abţibilduri în care creativitatea copilului este stimulată, iar Casa păpuşilor e una dintre acestea.

doll

Încăperi frumoase, prezentate într-un stil vintage aşteaptă să fie decorate cu obiectele specifice fiecărei camere. Puteţi folosi această ocazie să învăţaţi sau exersaţi câteva cuvinte în limba engleză. Va fi mult mai uşor să le reţină în timp ce lipeşte chiar acel obiect la locul pe care el îl hotărăşte în imagine.

doll1

Şi iată cum arată camera copilaşilor din casa cu păpuşi:
doll2doll3 doll4


Din seria Sticker Dressing mai găsiţi în cufărul nostru şi:
sticker-dressing-long-ago sticker-dolly-back-to-school-dream-jobssticker-dolly-dressing-sports-dancers sticker-dolly-dressing-1920s-fashion sticker-dolly-dressing-kings-queens

 

Până în 18 august ele pot fi comandate la un preţ mult mai mic decât cel iniţial. Pentru comenzi vă stau la dispoziţie aici sau pe pagina de Facebook a Cufărului.

Anunțuri