De cand a avut Hanna 1 an, din cauza unor probleme dentare severe, am ajuns sa facem vizite la cabinetul stomatologic. Ştiam că nu îi e uşor, că totul e nou şi necunoscut pentru ea, aşa că am încercat să o ajutăm.

La început a fost doar pentru familiarizare, dar pe măsură ce situaţia s-a agravat a trebuit să fie supusă şi unor intervenţii. Am ajuns cu greu la această decizie şi nu am fost confortabilă cu ea, am încercat să reparăm prin alimentaţie şi suplimente alimentare, dar ne-am văzut depăşiţi de evoluţia rampantă aşa că am apelat şi la aceste tratamente.

Pentru a-i uşura Hannei situaţia am încercat să mă joc cu ea de-a dentistul, eu fiind pacientul. Dar ea nu a fost deschisă. Apoi mi-a fost dat să întâlnesc cărţile Usborne.maxmillie
Printre primele cărţi au fost cele cu Max şi Millie, două personaje pe care copiii mei i-au îndrăgit de îndată. Hanna era reticentă şi la spălatul pe dinţi, dar s-a bucurat să o găsească pe Millie, o altă fetiţă care nu îndrăgea spălatul dinţilor, să se identifice cu lacrimile ei ca mai apoi să o vadă cum prinde curaj şi acceptă să se spele singură.
IMG_20140711_0001IMG_20140711_0002
Am adoptat şi noi dansul dinţişorilor curaţi aşa că după fiecare spălat copiii mei se bucurau ţopăind împreună „dinţi curaţi, dinţi curaţi”.
  IMG_20140711_0005
Vazând ce prieten bun ne e această carte am mai căutat şi am găsit încă o serie „Usborne First Experiences”. Ne-am bucurat să numărăm printre titluri şi mersul la dentist.
1690

Cartea acea a devenit terapeutică pentru noi. Am ajuns să o ducem peste tot, lucru facil şi datorită formatului ei de buzunar. Am citit iar şi iar această carte, zi de zi, chiar de mai multe ori într-o zi. Cred că acesta a fost felul Hannei de a procesa ceea ce se întâmpla în cabinetul stomatologic şi de a se pregăti pentru o altă întâlnire.

Din carte a aflat cum se aşteaptă până eşti chemat înauntru, despre scaunul special, despre controalele de rutină dar şi despre „găurile” care pot să apară. L-a văzut de atâtea ori pe Jake cum stă răbdător ca doctorul să îi cureţe partea cariată şi să acopere cu un alt material.

IMG_20140710_0003 IMG_20140710_0004 IMG_20140710_0005 IMG_20140710_0006

Şi fiindcă alimentaţia e atât de importantă în prevenţie dar şi în tratarea unor asemenea situaţii, de fiecare dată încheiem lectura cu alimentele potrivite pentru a avea dinţi sănătoşi dar şi alimentele pe care trebuie să le evităm.

IMG_20140710_0007 IMG_20140710_0008

E adevărat, am avut şi vizite în care Hanna a plâns şi nu am făcut nimic pentru că era prea greu pentru ea să accepte vreun tratament. Am schimbat anumite lucruri, ne-am schimbat alimentaţia şi am încercat prin tot ce ştiam să prevenim. Nu a fost simplu, dar cărţile au ajutat-o pe fetiţa mea să înţeleagă mai bine tot ce se întâmpla cu ea şi să depăşească momentele neplăcute.

Şi fiindcă primul exemplar „Going to the dentist” a ajuns atât de obosit, am mai luat cartea şi în varianta ei cu abţibilduri, în format mult mai mare.

going_to_the_dentist
Pentru alte recomandări din seriile Max şi Millie sau Usborne First Experiences vă stau la dispoziţie. Puteţi consulta şi site-ul Usborne:
*seria Max and Millie
*seria First Experiences

Iar pentru comenzi mă puteţi găsi pe pagina de Facebook a Cufărului sau printr-un simplu comentariu aici.

Voi cum aţi reuşit să treceţi cu bine peste vizitele copiilor voştri la dentist?

Anunțuri