A fost o vreme, nu în totalitate dispărută, în care mă simţeam prinsă într-o capcană din care nu puteam evada, o capcana permanentă ce se numea viaţa de mamă. Credeam că a pleca de una singură însemna rezolvarea tuturor problemelor şi mai ales a stărilor copiilor la care nu puteam face faţă. Când au mai crescut copiii şi au acceptat să mai lipsesc de lângă ei mi-am dat seama că era doar un mit şi că adevărata nevoie era ca eu să mă reconectez la ei, pentru a ne putea înţelege mai bine şi a ne simţi cu toţii bucuroşi în prezenţa celuilalt.

Timpul acesta în care copilul e atât de dependent de mamă e doar o perioadă, o scurtă perioadă din anii mulţi pe care îi putem petrece împreună. Şi ce frumos că putem pune acum bazele unei relaţii frumoase în care ei au încredere în noi şi noi ştim să ne bucurăm de timpul petrecut cu ei!

Când am citit acest articol al lui Crystal Lutton, am simţit că scria şi despre mine. Uneori, când nu mai vedem dincolo de bebeluşul lipit în continuu de noi, e util să citim sfaturile cuiva care a trecut pe acolo şi poate să ne dea o altă perspectivă asupra situaţiei.

Evadare

Evadare

Mitul nevoii de evadare

Mulţi oameni sunt surprinşi să mă audă vorbind despre „mitul” nevoii de evadare (nevoia de pauză). Toată lumea pare să întrebe tinerele mame dacă îşi iau câte o pauză şi dacă au grijă şi de ele. O dată pentru totdeauna aş vrea să dărâm acest mit, pentru că e o grea piedică pentru toţi cei care îşi cresc copiii într-un mod ataşat şi care sunt obosiţi să răspundă la această întrebare ridicată de toţi pe care îi întâlnesc. Mă refer la această idee ca „mit” pentru că ea nu s-a mai auzit în alte timpuri sau în alte culturi. Este pur şi simplu o creaţie a culturii vestice moderne.

Intrând mai adânc în „mit” … multe din nevoile reale ale mamei au fost lăsate la o parte.

La sfârşitul secolului XIX şi în secolul XX, psihologii comportamentalişi-au îndreptat atenţia înspre bebeluşi. Intitulându-se singuri „experţi” ei au păşit pe teritoriul învăţăturilor pentru mame. Nefiind mame ei înşişi, le lipsea legătura emoţională ce există între mamă – copil şi au crezut că orice lucru care nu putea fi măsurat, precum nevoile bebeluşului, era irelevant.

Astfel mamele au fost instruite să ignore plânsul bebeluşului şi să îl înscrie unui orar strict care să nu aibă variaţii. Chiar dacă acest lucru era dificil pentru mame, ele au făcut ceea ce experţii le-au spus să facă. Mamele au fost învăţate să meargă de lângă bebeluşii lor şi să îşi continue propriile vieţi fără a se îngrijora de noile vieţi care le-au fost încredinţate.

Mamele şi taţii au nevoi… aceste nevoi nu trebuie să rămână neîimplinite într-o dinamică ce vizează creşterea copiilor ataşaţi.

Mamele şi taţii au nevoi – individuale şi pentru căsnicia lor. Aparent, acestor „experţi” nu le trece prin minte că adulţii au abilitatea de a-şi amâna nevoile, spre deosebire de bebeluşi şi că aceste nevoi nu trebuie să rămână neîmplinite într-o dinamică ce vizează creşterea copiilor ataşaţi. Din păcate în răspândirea mitului că mamele au nevoie să plece de lângă bebeluşii lor nevoile reale ale multor mame au fost date la o parte şi au rămas neîmplinite.

Dezvoltarea bebeluşului

Separarea de căldura, mirosul, vocea şi bătaia inimii mamei poate crea frică şi insecuritate în mulţi bebeluşi.

Nu există o formulă de creştere a copiilor – toţi copiii şi toate temperamentele sunt diferite. Cu toate acestea, sunt unele schimbări ce apar în dezvoltarea bebeluşilor înainte de vârsta de 18 luni şi care necesită ca mama să fie disponibilă.

Când se nasc bebeluşii ei se mută dintr-un mediu unde toate nevoile lor erau împlinite încă dinainte de a fi simţite într-un mediu în care încep să simte aceste impulsuri – nevoia de mâncare, lichide, comfort, de a fi uscat, căldură, etc. Una dintre caracteristicile creşterii ataşate a copiilor e că responsabilitatea părinţilor, a mamei în special, e să împlinească aceste nevoi. Cu cât mai repede sunt împlinite aceste nevoi, cu atât mai mult copilul va învăţa să aibă încredere. Şi având această încredere la bază se creează un mediu de cooperare şi o dorinţă în copil de a împlini nevoile părinţilor atunci când devine conştient de ele.

La naştere copilul este deconectat de mamă prin tăierea cordonului ombilical. Mama devine conştientă instantaneu de deconectare, dar bebeluşul nu e pe deplin conştient că el e o entitate separată de mama lui decât undeva în jurul vârstei de 18 luni. Această înţelegere creşte gradual dar nu e prezentă deloc la nou născuţi care încă se consideră ca fiind una cu mama. Separarea de căldura, mirosul, vocea şi bătaia inimii mamei poate creea frică şi insecuritate la mulţi bebeluşi.

Mulţi bebeluşi acceptă un anume grad de separare, pe când alţii, în special la început, nu îl acceptă. Iar alţii, dacă separarea e prea lungă, se opresc din căutare. Unii totuşi continuă să plângă până mama e din nou prezentă. Acesta nu e un fenomen al creşterii ataşate a copiilor. Este realitatea vieţii copilului. Modurile diferite în care bebeluşii răspund sunt determinate de frecvenţa separării de mamă combinată cu temperamentul copilului.

Multe femei se plâng de sentimentul că sunt „legate” de către relaţia creată prin alăptare, pentru că aceasta presupune prezenţa lor pentru a hrăni bebeluşul. În acelaşi timp, multe alte femei au ajuns să treacă la lapte praf pentru a putea să „scape” doar pentru a constata că bebeluşii lor vor accepta biberonul numai de la ele.

Fiecare copil e diferit si majoritatea sunt fericiţi să stea cu tati în timp ce mami face un duş sau termină cina. Fraţii sau surorile mai mari pot fi de ajutor atunci când se oferă să se joace cu bebeluşul astfel încât mama să poată avea o clipă pentru ea sau pentru a termina o treabă. Şi în timp ce leagănele şi scaunele pentru bebeluşi sunt mult prea mult folosite în cultura noastră şi de multe ori sunt o unealtă pentru detaşare, folosite ca o unealtă în mod ocazional pot oferi liberatea de a îndeplini sarcini prin casă şi îşi pot avea locul lor în familie, mai ales dacă sunt şi fraţi mai mari care au nevoie de mamă. Slingurile sunt şi ele o invenţie salvatoare fiindcă îi permit mamei să împlinească nevoile bebeluşului în timp ce are grijă de ceilalţi copii, de casă şi de ea.

Nevoile reale ale mamei

Mama are nevoi şi acestea trebuiesc împlinite. Cum poate să se întâmple acest lucru dacă ea nu „ia o pauză” de la bebeluş? O întrebare mai bună ar putea fi „Care sunt nevoile reale ale mamei”?

Fără dubiu, mâncarea şi apa sunt cu siguranţă nevoi. E bine dacă tatăl e dispus să ajute la împlinirea acestor nevoi în primele săptămâni şi luni, cel puţin atunci când e acasă. A prelua terminarea cinei în timp ce mama se opreşte pentru a alăpta înseamnă că toată lumea ajunge să mănânce şi a fost împlinită nevoia lor de hrană. Să-l ia pe bebeluş la o plimbare în sling (nt: wrap sau alte mijloace de purtare ergonomice potrivite pentru vârsta lui) în timp ce mama găteşte va veni tot în împlinirea acestei nevoi. Oalele sub presiune sunt foarte utile; multe femei găsesc ca fiind de folos să vină împreună cu altele şi să gătească o dată pe lună astfel încât toate mesele lor pentru acea lună să fie pregătite dinainte şi să necesite doar să fie dezgheţate (aceeaşi metodă se poate aplică pentru o perioadă de o săptămână, două săptămâni, etc)

Apa e uşor de păstrat la îndemână şi e necesară în timpul alăptatului, astfel încât mama să nu fie deshidratată (nt: mama nu trebuie să bea apă neapărat când alăptează, dar majoritatea mamelor simt o acută senzaţie de sete şi e un moment bun pentru mamă să stea linistită şi să consume apă). Acesta e deasemenea un domeniu unde prietenii şi familia pot ajuta. O altă binecuvântare pentru o proaspătă mamă e ca prietenii să vină în vizită cu mâncare gătită şi să se asigure că are apă la îndemână atunci când se aşează să alăpteze.

Duşurile şi o bună toaletă personală sunt o altă nevoie de mare prioritate. Mama se simte mai bine şi se comportă mai bine atunci când e curată. În primele săptămâni, tatăl poate să ţină bebeluşul în timp ce mama face un duş rapid sau stă în baie până e nevoie de ea. Ca o alternativă, mama poate face duş atunci când bebeluşul doarme într-un leagăn de bebeluşi sau în alt loc sigur pentru el. De multe ori e foarte folositoare o perdea de duş transparentă astfel încât mama şi bebeluşul să poată păstra contact vizual. Mama poate pur şi simplu să ia bebeluşul în cadă sau să facă duş împreună. Nu există nici un motiv pentru a lăsa aceste nevoi neîmplinite.

Când aceste metode de a-l „învăţa” pe bebe să nu plângă duc la un bebeluş care nu mai plânge şi „a învăţat” să doarmă, ele de fapt au dus la o stare numită „depresia sugarului”.

Somnul e iarăşi o nevoie de netăgăduit. Este de aşteptat, indiferent de stilul de creştere a copilului, ca somnul să fie întrerupt la început. Cu fiul nostru această perioadă a însemnat doi ani, în timp ce fiica noastră a dormit încă de la naştere 6 ore neîntrerupte (cu excepţia perioadelor de erupţie dentară). Fiecare copil e diferit dar fiţi precauţi cu metodele care susţin că vă vor face copilul să doarmă toată noaptea la o anumită vârstă. De cele mai multe ori implementarea acestor metode presupune să îl lăsaţi pe copil să plângă până adoarme sau până învaţă să se oprească din plâns. Sunt multe pericole asociate cu aceste metode şi unul din cei mai mari promotori s-au dezis între timp de ea. Ferber, a cărui metodă este cea mai cunoscută şi încă folosită şi-a respins propriile învăţături în acest domeniu tocmai din cauza răului pe care îl poate provoca în dreptul copilului. Ştiinţa arată că atunci când un copil e lăsat să plângă singur pentru 20 de minte, semnele vitale ale copilului sunt comparabile cu ale unui persoane care a suferit atac de cord.

Când aceste metode de a-l „învăţa” pe bebe să nu plângă duc la un bebeluş care nu mai plânge şi „a învăţat” să doarmă, ele de fapt au dus la o stare numită „depresia sugarului”. În mod specific, ei au renunţat să mai încerce să le fie împlinite nevoile. Ei au învăţat foarte devreme că plânsul lor e ineficient şi au renunţat. Alţi bebeluşi plâng însă mai tare şi mai mult iar această metodă nu va „funcţiona” în a-i ajuta pe ei să doarmă.

În schimb, chiar şi mama unui bebeluş care se trezeşte des poate să îşi împlinească somnul ţinându-şi bebeluşul aproape şi împlinindu-i nevoile cât mai degrabă. Majoritatea bebeluşilor îşi stabilesc singuri un model de somn undeva în jurul vârstei de 6 săptămâni. Bebeluşii care încă se luptă cu somnul pot să sufere de probleme specifice cum ar fi alergiile sau alte boli nedepistate. De asemenea, e foarte des întâlnit ca bebeluşii să aibă somnul foarte întrerupt atunci când trec prin erupţie dentară, puseu de creştere sau salturi de dezvoltare (merg în patru labe, merg în picioare, vorbesc, etc. )

Timp singură nu trebuie să însemne plecarea de lângă bebeluş.

Un timp de reîncărcare e de asemenea o nevoie prezentă în măsuri diferite la femei. Extrovertiţii au nevoie de timp în compania altor oameni iar bebeluşul poate veni şi el. Introvertiţii au nevoie de timp de unii singuri. Această nevoie poate fi împlinită fără „a evada” de lângă copil, în special dacă mama e dispusă să fie creativă şi să îşi schimbe ideile despre ce îi e necesar pentru a se reîncărca.

Multe femei văd timpul în care doarme bebeluşul ca o oportunitate pentru a curăţa casa. Dar ce spuneţi despre o baie relaxantă, aranjatul coafurii, lectura unei cărţi sau o pedichiură? Dacă bebeluşul tău adoarme în maşină atunci de ce să nu profiţi de o plimbare lungă şi să meditezi la unele lucruri? Dacă bebeluşul tău se simte bine cu tatăl pentru o vreme, atunci poţi bea o ceaşcă de cafea pe terasă.

O altă idee pe care multe femei o pun în practică e să angajeze un ajutor în casă. Poate fi o adolescentă din vecini sau fiica unor prieteni de familie care poate veni la tine acasă şi să se joace cu bebeluşul pentru a-ţi acorda un timp singură. Multe femei folosesc această ocazie pentru a dormi puţin, a face mişcare, a face curăţenie sau orice altceva au ele nevoie. Sunt întotdeauna acasă şi accesibile, dar se pot mişca în voie în timp ce o persoană de încredere se joacă cu bebeluşul lor.

Timp de una singură nu trebuie să însemne plecarea de lângă bebeluş. Va fi o mulţime de timp pentru aceasta atunci când bebeluşul va fi mai mare.

A fi de acord cu amânarea împlinirii nevoilor tale nu e neglijare – e un control al impulsurilor.

În ultimul rând dar nu cel din urmă, sunt nevoile foarte reale ale căsniciei. Revin, în timp ce bebeluşii dorm este destul timp pentru a satisface nevoile adulţilor care ar trebui să fie în stare să îşi lase nevoile să aştepte. A fi de acord să îţi împlineşti nevoile mai târziu nu e neglijare – e un control al impulsurilor. Am avut mulţi ani în care am învăţat să aşteptăm momentul potrivit pentru a acţiona.

Este deasemenea o latură romantică şi matură în a şti că eşti într-un anotimp nou al vieţii voastre împreună. În vreme ce odată romantism însemna o evadare împreună pentru sfârşitul de săptămână sau o cină şi noaptea în oraş, acum aceasta poate însemna zâmbete şi tras cu ochiul unul altuia în timpul serii pentru că ştiţi ce vă aşteaptă după ce bebeluşul vostru adoarme. Acest lucru poate fi mai dificil dacă bebeluşul nu doarme încă prea bine, dar aşa aveţi parte de aventura spontaneităţii.

E important să ne amintim că nevoile sexuale şi de initimitate nu aparţin doar soţului şi nu cad doar în sarcina soţiei. Aici este locul în care ajutorul şi suportul în toate domeniile de creştere a copiilor şi de conducere a gospodăriei vor crea cadrul pentru mai multe oportunităţi de initimitate de toate felurile. Dacă tatăl spală vasele în timp ce mama îl pune pe bebe la culcare, apoi timpul de unii singuri poate începe mai devreme în acea seară. Dacă tatăl pregăteşte sau pune copiii mai mari la culcare, atunci el nu trebuie să aştepte ca soţia lui să facă totul iar ea nu adună resentimente în inima ei din cauză ca le face pe toate.

Copiii nu sunt motivul pentru care se pierde intimitatea într-o căsătorie. Pierderea apare atunci când unul sau ambii soţi eşuează în a vedea noi modalităţi de creştere a relaţiei după ce apar bebeluşii. Este cu adevărat important să îţi fie nevoile împlinite, fie că ai o lună sau ai treizeci de ani. Semnul maturităţii e abilitatea de a îţi amâna nevoile în timp ce le împlineşti pe ale altuia.

Ajută să îţi aminteşti că în momentul în care alegi să devi părinte faci schimb între drepturile tale ca şi adult şi responsabilităţile creşterii unui copil. În loc să încerci aşa mult să „evadezi”, toţi membrii familiei ar beneficia de un efort în „a fugi înspre” ceea ce înseamnă să fi o familie.

Sursa articolului: http://aolff.org/grace-based-discipline/the-myth-of-needing-to-get-away

Anunțuri