Înţărcarea ghidată de mamă

Alăptarea e o călătorie în doi, o relaţie de iubire între mamă şi copil. La început, mama e cea care oferă totul: atenţie, hrană, afecţiune… Ajunge chiar să îşi amâne propriile nevoi conştientă fiind că bebeluşul nu ştie încă să aştepte. E acolo pentru el gata să îi împlinească fiecare nevoie de dragoste sau de hrană. Căci mica minune din braţele mamei nu are nevoie doar de hrană, ci în aceaşi măsură are nevoie să se simtă în siguranţă în braţele mamei, să îi audă bătăile inimii, să îi simtă parfumul, să îşi regleze respiraţia învăluit de prezenţa ei.

Lunile trec şi călătoria îi schimbă pe amândoi. Mama devine tot mai mare (mai puternică şi mai încrezătoare în ceea ce e şi în ceea ce poate face) dar în acelaşi timp tot mai mică, fiind atât de îndrăgostită de puiul ei încât orice nevoie începe să fie tot mai neimportantă în faţa nevoilor lui. În acelaşi timp copilul învaţă că mama e acolo pentru el, că nevoile îi sunt împlinite, că nu va fi abandonat. Iar încrederea lui creşte tot mai mult.
Apoi vine un timp ( dupa 6, 9, 12 luni) când laptele matern nu mai e singura sursă de hrană, dar alăptarea rămâne cu siguranţă sursa principală de nutrienţi. Încet, încet copilul se desprinde…

Într-o lume ideală, alăptarea ar trebui să se întâmple până când copilul renunţă singur. Şi sunt mame care nu au nevoie de o lume ideală pentru a face asta. De ce să alăptezi dincolo de 1 an? Pentru că alăptarea îţi oferă acel spaţiu în care totul se opreşte în loc şi tu ai ocazia să te reconectezi cu copilul tău. Şi pentru că laptele devine mai gras, mai concentrat în anticorpi, tocmai pentru a ajuta sistemul imunitar care se încă se dezvoltă (abia mai târziu, pe la 6-7 ani, ajunge aproape de potenţialul lui maxim). Iar în situaţii de boală, când nu poţi să îl ajuţi să înţeleagă cât de necesară e hrana, laptele matern e acolo hidratând şi hrăning micul lui trup.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea până la 2 ani şi dincolo, atât cât mama şi copilul îşi doresc.
Dar ce se întâmplă atunci când mama nu îşi mai doreşte să alăpteze?
E foarte important să înţeleagă că înţărcarea se face foarte treptat, atât pentru binele copilului cât şi al ei (evită posibile angorjări, mastite etc). Totul trebuie făcut treptat şi cu multă atenţie faţă de nevoile fiecăruia implicat.

Când mama ajunge la punctul în care înţărcarea i se pare singura soluţie, e bine să facă un pas în spate şi să încerce să privească dincolo de aparenţe.

#Dacă mama e confortabilă dar nu mai are susţinerea celor din jur atunci:
-fii fericită şi încrezătoare în ceea ce faci, şansele ca cineva să intervină sunt mult mai mici
-explică de ce alăptarea e aşa importantă pentru voi, iar dacă simţi că e cazul foloseşte-te de studiile existente
-răspunde cu ironie (se va opri din alăptat în 5 min, lucru perfect adevărat, nu? 🙂 )
-iar dacă nu mai ai resurse pentru nici una, ignoră.
Atunci când tatăl nu mai e de acord cu alăptarea încearcă să-i împărtăşeşti sentimentele tale, lasă-l să intre în cămăruţa aceea în care sunteţi numai tu şi puiuţul tău, să simtă frumuseţea şi farmecul alăptării unui copil care nu mai e un bebeluş neajutorat. Încearcă să găseşti familii în aceaşi situaţie ca voi, familii care sprijină alăptarea extinsă. Iar dacă e un tată care rezonează cu latura ştiinţifică, atunci îi poţi oferi unul din multele articole care arată beneficiile alăptării extinse.

#Dacă mama doreşte să continue dar a rămas însărcinată, atunci trebuie să înţeleagă că studiile medicale arată că nu se pune în nici un pericol (pe ea sau sarcina) prin alăptare.
S-ar putea să aibă anumite dureri, datorită sensibilităţii sânilor dar dacă poate trece peste ele atunci nu e nici un impediment.
Lactaţia s-ar putea să scadă mult ceea ce pe unii copii îi duce spre înţărcare, pe alţii însă, cum a fost şi cazul nostru, nu îi afectează.
De asemenea, pot să apară contracţii, dar într-o sarcină fără riscuri acestea nu pun în pericol bunul mers al sarcinii.
Pe lângă toate acestea, mama însă trebuie să aibă grijă de alimentaţia ei şi să suplimenteze din surse naturale acolo unde apar carenţe.
#Dacă mama nu îşi mai doreşte alăptarea, atunci e important să vadă ce îi determină această atitudine. Se prea poate ca oboseala nopţilor nedormite sau solicitarea unui copil foarte activ să fie sursa acestor gânduri. E bine de ştiut că înţărcarea nu rezolvă aceste probleme. De multe ori copilul se va trezi la fel de des noaptea şi cu siguranţă va cere la fel de multă atenţie, pentru că el are încă multă nevoie de prezenţa şi implicarea mamei.
Un prim pas, ţinând cont că vorbim de un copil cu care se poate comunica, ar fi stabilirea de limite:
-încearcă să reduci timpul la sân;
-să refuzi în anumite circumstanţe, cum ar fi alăptarea în locurile publice.

Dacă simţi că suge din plictiseală încearcă:
-să schimbi rutina
-să ai la îndemână mereu gustări sănătoase/băuturi
-găseşte activităţi care să îi menţină atenţia trează şi îndreptată spre alte lucruri
-când cere, încearca să amâni; cu blândeţe dar hotărâtă, fără însă a zice un „Nu” definitiv.

Toate acestea cer dragoste şi atenţie în plus din partea mamei, până la urmă alăptarea e o sursă de dragoste şi atenţie pentru copil, dacă nu le este oferită într-un mod ei o cer în altul.

Când ţi se pare că orice rezervor de energie e stors, iar somnul în timpul zilei alături de copil nu funcţionează, poţi încerca oprirea alăptării pe timp de noapte.
Câteva idei în direcţia aceasta:
-dacă se poate, încurajează copilul să doarmă cu tatăl. Pentru unii copii, faptul că nu mai simt mirosul mamei, s-ar putea să ajute.
-încearcă să faci o rutină de culcare, iar treptat aceasta să înlocuiască suptul.
-oferă-i apă sau o gustare atunci când se trezeşte
-setează-ţi o oră până la care nu alăptezi (de ex până se crapă de ziuă). Ia-l în braţe şi spune-i din nou şi din nou de ce nu vrei să îl mai alăptezi noaptea. Dar nimic nu e bătut în cuie, oricând simţi că vrei sau trebuie să alăptezi o poţi face, indiferent de oră sau de ce ai stabilit înainte.

În tot procesul de înţărcare e important să fii flexibilă şi să îi acorzi timp. Nimic nu e obligatoriu, oricând poţi renunţa. Se prea poate ca o boală să apară sau copilul pur şi simplu să nu fie pregătit iar atunci o pauză s-ar putea să fie soluţia cea mai potrivită.

Iar dincolo de planuri şi soluţii, de sfaturi care pot sau nu să funcţioneze în cazul vostru, foarte particular şi adeseori foarte diferit de al celorlalţi, sunt aşteptările. Aşteptări atât de mărunte şi de interiorizate dar care pot determina o mare parte a comportamentului nostru. Uneori, e mult mai simplu să ne adaptăm noi aşteptările, decât să încercăm să grăbim evoluţia copiilor noştri.

Publicitate