Majoritatea părinţilor spun că îşi iubesc copiii, dar câţi copii simt oare dragostea părinţilor lor? Nu e suficient să declari că îţi iubeşti copilul ci e nevoie de fapte, fapte care să vorbească pe limba copilului tău şi să îi spună: „Te iubesc! Eşti copilul meu şi atunci când greşeşti, dragostea mea pentru tine nu e condiţionată de ce ai făcut azi, de ce ai uitat ieri, de cât ai luat la şcoală sau cât ai mâncat din farfurie.”

Dar cum putem iubi pe limba copiilor noştri?
Chiar dacă par nişte cuvinte simple ele sunt foarte reale: iubind necondiţionat. Iubind aşa cum am fost iubiţi şi noi de Dumnezeu – Tatăl nostru: de la facerea noastră, fără a ţine cont de cum arătăm sau cum mergem pe stradă. Acceptându-ne copiii în toată complexitatea lor, fără a ne face un scop din a-i schimba. Iubind noi mai întâi fără a aştepta ceva în schimb. Fiindu-le aproape, la îndemână dar nu  în cale, lăsându-i să înveţe să meargă singuri, pe picioarele lor.

M-am înfruptat de curând cu rânduri îmbelşugate din Alfie Kohn şi mi s-a lipit tare de mâini o listă de principii. Am vrut să mi le sap adânc în ochi aşa că m-am hotărât să le scriu şi în ochii voştri.

1.Fii introspect
Părinţii nu se nasc, se fac! Doar cei dispuşi să înveţe ajung să îşi depăşească limitările şi să crească alături de copilul/copiii lor.
Cercetează-te! Când nu eşti gata să îţi vezi limitările, să îţi recunoşti greşelile ai pierdut deja în lupta de a fi cel mai bun părinte pentru copilul tău. Apleacă-te până în străfundul fiinţei tale şi vezi care îţi sunt motivaţiile. De ce încerci să îl determini pe copilul tău să facă tumbe sau să cânte la pian… S-ar putea ca nevoile şi experienţele tale să pună poveri prea mari pe umerii copiilor tăi

2.Reconsideră-ţi cerinţele
Copiii sunt oameni, oameni mici care nu au citit cărţi despre etapele dezvoltării copilului, care nu ştiu că la 1 an trebuie să meargă, la 2 să vorbească şi la 5 ani să citească. Ei au propriul lor ritm de a interacţiona cu lumea. Iar dacă tu le ceri să vorbească iar ei îţi răspund cu tăcere se prea poate să nu fie fiindcă vor să te calce pe nervi, ci fiindcă nu le-a venit încă vremea.
Când ceri copilului tău ceva, gândeşte-te mai întâi dacă el e pregătit să facă acel lucru!

3.Aţinteşte-ţi privirea la obiectivele îndepărtate
Unii părinţi vor să aibă copii ce se maturizează şi ajung oameni etici, ce pot să susţină relaţii sănătoase, cu foame de cunoaştere, cu încredere în forţele proprii.
Alţii vor de la copiii lor să ajungă medici, avocaţi sau ingineri. Pentru aceştia e simplu: îi programaţi frumos, le turnaţi enciclopedii pe gât şi îi legaţi de bancă. Mai devreme sau mai târziu vor reuşi să adune suficientă informaţie cât să ia respectivele diplome.
Dar pentru părinţii din prima categorie lucrurile nu sunt la fel de simple. Ei trebuie să îşi amintească mereu şi mereu că nu ascultarea imediată şi necondiţionată contează, că dusul cu zăharelul (cu bomboana, bicicleta, desenele sau laptopul)nu ajută, ba chiar strică la frumuseţea caracterului şi că fiecare gest contează în relaţia pe care ei o construiesc cu copilul lor.

4.Daţi întâietate relaţiei
Fiecare suntem în căutare de relaţii care să ne împlinească, dar pentru ca relaţia cu micile noastre odrasle să fie mereu una plină de satisfacţii trebuie să investim de la început în ea. Dar odată construită ea trebuie susţinută, hrănită. Atunci când ajungi să ai dispute, nu contează dacă tu ai dreptate, ci e importantă amprenta pe care şi-o lasă disputa pe relaţia voastră.
Dar de ce e aşa importantă relaţia?
Pentru ca el, copilul rănit, timid sau bucuros să găsească în tine locul de refugiu şi de adăpost în care poate să îşi desfacă toate bagajele, să lase toate lacrimile să curgă, să scuture praful de pe haine şi să fugă mai apoi la joacă.

 

-va urma-

Anunțuri