Dragoste neconditionata – II

Scriam zilele trecute despre cum să iubeşti copiii pe limba lor.  O serie de 13 principii, dezvoltate de Alfie Kohn, mi s-au părut foarte utile în definirea unei astfel de dragoste. Iată şi restul de 9 principii:

 
5.Schimbă-ţi perspectiva nu doar atitudinea
Părinţii necondiţionali nu sunt doar părinţi care nu pedepsesc copiii. Nu, ei şi-au schimbat modul de a gândi şi a vedea lucrurile. Atunci când copilul are o atitudine nepotrivită ei nu se mulţumesc doar să pună o etichetă, ci privesc dincolo de comportament, cât mai aproape de inima copilului şi încearcă să înţeleagă cauza acelor reacţii. Dar nu se opresc aici. Ei înţeleg că au oportunitatea de a lucra împreună cu cel mic la rezolvarea problemei.

6.RESPECT
Copilul nu e o fiinţă cu drepturi mai puţine ca noi. Are ochi, urechi şi inimă. Într-un trup mult mai mic decât al nostru stă un suflet cu nevoi cel puţin la fel de mari ca ale noastre.
El nu manipulează, el chiar are nevoie de atenţia şi interacţiunea noastră. Trebuie să îl hrănim cu dragoste, cu afecţiune, să-i vedem nevoile şi să încercăm să i le împlinim.
Oricât de mic ar fi el, copilul îşi cunoaşte nevoile. Chiar dacă nu şi le poate satisface, el le cunoaşte. Doar fiindcă suntem mai mari, mai maturi nu înseamnă că îi cunoaştem mai bine decât se cunosc ei înşişi. Trebuie doar să îi ascultăm şi să înţelegem ce vor să ne spună.
Iar un copil respectat e un copil ce la rândul lui va respecta pe ceilalţi.

7. Fii real
Suntem părinţi, suntem prieteni dar în primul rând suntem oameni. Iar copiii noştri trebuie să cunoască asta. Nu trebuie să îi copleşim, dar ei trebuie să vadă că suntem reali, că şi noi greşim. Că nu suntem sus pe un piedestal unde toate lucrurile funcţionează perfect.
În drumul nostru către părintele ideal vom face şi greşeli. E normal asta. Şi la fel de firesc e să ne oprim şi să recunoaştem faţă de ei că am greşit. Văzându-ne cum ne cerem iertare vor învăţa şi ei, în modul cel mai natural posibil, că vin situaţii când trebuie să îşi ceară iertare.
Copiii trebuie să ştie că avem şi limitări. Nu trebuie să îi împovărăm cu asta,nici să fim egoişti, dar ei au nevoie să ştie că nu sunt crescuţi de Superman, că şi părinţii obosesc sau au nevoie de somn.
Transparenţa noastră faţă de ei le va spune că suntem făcuţi din acelaşi material, că suntem ca şi ei, aproape de ei, tangibili şi abordabili.

8. Comunică ascultând
Vorbeşte mai puţin, întreabă mai mult
Fiecare situaţie are specificul ei, dar dincolo de asta avem nevoie să înţelegem mai întâi sursa. Înainte de a le cere să rezolve o situţie ar fi bine să ne asigurăm că am pus suficiente întrebări pentru a înţelege locul în care se află fiul sau fiica noastră, că i-am văzut motivaţiile şi i-am înţeles reacţiile.
Când sunt mici e rolul nostru să citim printre rânduri toate aceste lucruri. Când cresc, trebuie să le asigurăm însă acel cadru de încredere şi siguranţă în care ei să se simtă acceptaţi şi iubiţi în orice circumstanţă.

9.Aminteşte-ţi vârsta
Fiecare sfat, fiecare principiu de creştere a copiilor trebuie acordat cu vârsta. Când privim un copil trebuie să îi înţelegem bine limitările şi să nu îi cerem lucruri ce depăşesc abilităţile sale.

10.Atribuie copiilor cele mai bune intenţii în concordanţă cu faptele
Orice inculpat are dreptul la prezumţia de nevinovăţie, de ce copilul tău ar merita mai puţin?
Iată 2 motive pentru a practica asta:
-cel mai ades nu putem ştii cu siguranţă de ce un copil s-a comportat aşa
-ceea ce noi alegem să credem se întoarce ca un bumerang
Copiii îşi construiesc o teorie a motivelor proprii bazându-se şi pe presupunerile noastre ca mai apoi să acţioneze în consecinţă.

11.Nu îl lua pe NU în braţe
Nu spune NU decât atunci când e absolut necesar şi încearcă să te gândeşti întotdeauna la motivele din spatele vorbelor tale.
Copilul tău nu se va adapta mai uşor în societate dacă îl bombardezi acum cu o mulţime de limitări. E mai uşor să îi oferi un mediu în care să se mişte în libertate, unde să îşi poată alimenta curiozitatea şi dorinţa de a cunoaşte, de a explora.
Dar dincolo de a spune DA sau NU, mai importantă e motivaţia şi disponibilitatea de a-i susţine în ceea ce fac, de a-i sfătui şi a-i însoţi pe drumul care aleg să-l meargă.

12.Nu fii rigid
De regulă, copiii se simt mai bine într-un mediu predictibil dar asta nu înseamnă să urmărim orbeşte regula. Fii creativ şi adaptabil situaţiilor care cer asta.

13. Nu te grăbi
Când sunt grăbiţi şi când sunt în public părinţii tind să îşi controleze copiii. E greu să nu fii mereu pe fugă, dar încearcă să îţi pregăteşti activităţile în aşa fel încât copilul tău să nu fie presat să facă anumite lucruri. Dacă le oferi spaţiu şi timp copiii o să colaboreze mult mai uşor.

Iubiţi-vă copiii pe limba lor, necondiţionat, dându-le şansa să ia decizii în dreptul lor şi nu uitaţi să priviţi lucrurile prin ochii lor.

Dragoste neconditionata

Majoritatea părinţilor spun că îşi iubesc copiii, dar câţi copii simt oare dragostea părinţilor lor? Nu e suficient să declari că îţi iubeşti copilul ci e nevoie de fapte, fapte care să vorbească pe limba copilului tău şi să îi spună: „Te iubesc! Eşti copilul meu şi atunci când greşeşti, dragostea mea pentru tine nu e condiţionată de ce ai făcut azi, de ce ai uitat ieri, de cât ai luat la şcoală sau cât ai mâncat din farfurie.”

Dar cum putem iubi pe limba copiilor noştri?
Chiar dacă par nişte cuvinte simple ele sunt foarte reale: iubind necondiţionat. Iubind aşa cum am fost iubiţi şi noi de Dumnezeu – Tatăl nostru: de la facerea noastră, fără a ţine cont de cum arătăm sau cum mergem pe stradă. Acceptându-ne copiii în toată complexitatea lor, fără a ne face un scop din a-i schimba. Iubind noi mai întâi fără a aştepta ceva în schimb. Fiindu-le aproape, la îndemână dar nu  în cale, lăsându-i să înveţe să meargă singuri, pe picioarele lor.

M-am înfruptat de curând cu rânduri îmbelşugate din Alfie Kohn şi mi s-a lipit tare de mâini o listă de principii. Am vrut să mi le sap adânc în ochi aşa că m-am hotărât să le scriu şi în ochii voştri.

1.Fii introspect
Părinţii nu se nasc, se fac! Doar cei dispuşi să înveţe ajung să îşi depăşească limitările şi să crească alături de copilul/copiii lor.
Cercetează-te! Când nu eşti gata să îţi vezi limitările, să îţi recunoşti greşelile ai pierdut deja în lupta de a fi cel mai bun părinte pentru copilul tău. Apleacă-te până în străfundul fiinţei tale şi vezi care îţi sunt motivaţiile. De ce încerci să îl determini pe copilul tău să facă tumbe sau să cânte la pian… S-ar putea ca nevoile şi experienţele tale să pună poveri prea mari pe umerii copiilor tăi

2.Reconsideră-ţi cerinţele
Copiii sunt oameni, oameni mici care nu au citit cărţi despre etapele dezvoltării copilului, care nu ştiu că la 1 an trebuie să meargă, la 2 să vorbească şi la 5 ani să citească. Ei au propriul lor ritm de a interacţiona cu lumea. Iar dacă tu le ceri să vorbească iar ei îţi răspund cu tăcere se prea poate să nu fie fiindcă vor să te calce pe nervi, ci fiindcă nu le-a venit încă vremea.
Când ceri copilului tău ceva, gândeşte-te mai întâi dacă el e pregătit să facă acel lucru!

3.Aţinteşte-ţi privirea la obiectivele îndepărtate
Unii părinţi vor să aibă copii ce se maturizează şi ajung oameni etici, ce pot să susţină relaţii sănătoase, cu foame de cunoaştere, cu încredere în forţele proprii.
Alţii vor de la copiii lor să ajungă medici, avocaţi sau ingineri. Pentru aceştia e simplu: îi programaţi frumos, le turnaţi enciclopedii pe gât şi îi legaţi de bancă. Mai devreme sau mai târziu vor reuşi să adune suficientă informaţie cât să ia respectivele diplome.
Dar pentru părinţii din prima categorie lucrurile nu sunt la fel de simple. Ei trebuie să îşi amintească mereu şi mereu că nu ascultarea imediată şi necondiţionată contează, că dusul cu zăharelul (cu bomboana, bicicleta, desenele sau laptopul)nu ajută, ba chiar strică la frumuseţea caracterului şi că fiecare gest contează în relaţia pe care ei o construiesc cu copilul lor.

4.Daţi întâietate relaţiei
Fiecare suntem în căutare de relaţii care să ne împlinească, dar pentru ca relaţia cu micile noastre odrasle să fie mereu una plină de satisfacţii trebuie să investim de la început în ea. Dar odată construită ea trebuie susţinută, hrănită. Atunci când ajungi să ai dispute, nu contează dacă tu ai dreptate, ci e importantă amprenta pe care şi-o lasă disputa pe relaţia voastră.
Dar de ce e aşa importantă relaţia?
Pentru ca el, copilul rănit, timid sau bucuros să găsească în tine locul de refugiu şi de adăpost în care poate să îşi desfacă toate bagajele, să lase toate lacrimile să curgă, să scuture praful de pe haine şi să fugă mai apoi la joacă.

 

-va urma-