Când nu vreau să scriu, îmi sufulc mânecile şi mă pun să scriu. Oare de data aceasta ce va mai curge?

Am rămas demult datoare cu o mulţumire, de pe vremea ultimului Târg Verde de la Cluj. Atunci am făcut o poză şi am primit în dar patru cutiuţe delicioase cu nişte mirosuri îmbietoare. Preţioasă poză!

(Poza nu o mai am, aşa că vă trimit o poză mai grăitoare)


Am deschis comorile şi m-am îndrăgostit iremediabil de ele.

Pe rând, de fiecare în parte: Parfum de stele, Răsărit în Tahiti, Prinţesa levănţică şi Insula Pustie.  Moi, cremoase, parfumate… Dar nu parfumul acela care îţi agasează simţurile şi după 5 minute de la întâlnire, ci unul timid, tăcut, enigmatic. Mi-au mângâiat mâinile de fiecare dată când le-am atins odihnindu-le cu binefaceri.

În plus, tot la Lia Delicii am găsit o prietenă de nădejde: Salvează-mi pielea. Şi credeţi-mă, mâinile mele au nevoie să fie salvate.

Îmi plac aceste creme şi fiindcă ştiu mâinile care le veghează facerea. Ştiu zâmbetul şi pasiunea ei pentru ceea ce face, atenţia pentru fiecare deliciu şi dorinţa ei de a face lumea fericită.
O singură problemă am cu ea, cremele ei produc dependenţă!

Când nu vreau să scriu, scriu… vă rup o bucăţică din mine şi mă împart. Mă frâng în câteva cuvinte şi apoi mă aşez şi eu cu voi la masă.

Anunțuri