Alăptam de 1 an jumate şi credeam că ştiu tot ce trebuie despre alăptare, că totul va merge lin şi nu va mai apărea nici o problemă.
Şi a început să crească Hanna. Spectaculos in prima lună, mai domolit apoi. Şi cu fiecare zi parcă tot mai domolit. Avea aproape 4 luni şi era tot mai agitată la sân. Îmi era deja groază să plec de acasă de frică să nu ratez momentul când îi e foame ei iar aceasta să ducă la o altă scădere a ritmului de creştere.
Nu a durat mult până ce am ajuns să fiu foarte măcinată de cât şi când mănâncă. Nu părea să îi mai fie foame. Se făcea după masă uneori până ajungea să prindă un timp liniştit şi hrănitor la sân. Începusem să mă întreb cu ce resurse mai creşte ea. Cu dragoste, mi-a răspuns cineva; cu lapte şi dragoste.
Era vară, cald şi am crezut la un moment dat că nu vrea la sân fiindcă o încălzeam prea tare. Aşa că am puse comprese reci între mine şi ea. Uneori ajuta, alteori ajungeam mai tristă fiindcă îmi epuizesem şi ultima idee.
Am ajuns să stau în debara, cu lumina stinsă, fără zgomote şi surse de căldură. A ajutat uneori.

Am încercat să alăptez în poziţii în care gravitaţia să nu ajute curgerea laptelui. Credeam că poate îi vine prea tare şi o necăjeşte. Am tot citit articole pe www.drjacknewman.com şi începeam să ajung la capătul răbdarii. Nimic nu părea să mai funcţioneze.

Atunci Raluca mi-a povestit experienţa ei şi mi-a sugerat să încerc să alăptez când e semi-adormită. Remarcasem şi eu ca noaptea nu se sfia să îşi facă plinul la mâncare, iar seara la culcare nu o deranja nimic de la masă.

Dar cum să ajung să o hrănesc şi să o adorm în acelaşi timp când până atunci lucrurile mergeau în ordine inversă la noi: alăptat-săturat-adormit ?

Apoi m-am întâlnit cu Cristina şi am văzut-o alăptând în sling. Şi am întrebat-o cum pot să o alăptez pe Hanna în Marsupi Plus. Hanna oricum stătea mult acolo şi era o alternativă uşoară. De acolo încolo şi masa şi somnul aveau să ne fie păzite de Marsupi şi mai târziu de Boba.

Nu mi-aş fi imaginat că lucrurile pot fi aşa de simple. De atunci, de fiecare dată când o puneam în Marsupi, aveam grijă să îi fie şi hrana accesibilă. Ea se ataşa lin şi adormea mâncând. Se mai trezea uneori, din cauza vitezei cu care venea laptele, doar pentru a adormi la loc.

Au trecut vreo 2-3 luni până am ajuns să alăptez din nou ziua stând cu ea în braţe. Dar în acelaşi timp experienţa noastră m-a învăţat să fiu întotdeauna aproape, la îndemână, gata să îi satisfac nevoia de hrană, nevoia de caldură şi de dragoste.
Iar dacă până atunci îmi era mai greu să alăptez în public, îmi găsisem în sfârşit o variantă pe gustul şi nevoile mele, de a răspunde imediat nevoilor Hannei.

Acum Hanna are un an, aleargă în voie în jurul meu şi râde atunci când mă vede pregătindu-mă să o pun în Boba. Iar eu mă bucur că e lângă mine, sănătoasă, frumoasă şi cu o inimă întreagă!

Anunțuri