M-au potopit apele de glorii şi m-a îngropat slava Ta

Nu mă mai regăsesc, nu vreau să mă mai înmulţesc!

E-atât de uşor fără mine, cu Tine…

Miroase a lăcrimioare culese din văile durerilor Tale

Cu frunzele însângerate,

Miroase a bunătate mereu proaspătă din cuptoarele Betleemului,

Dulce şi nesfârşită îmbrăţişare de dragoste,

Mă topesc în palmele Tale, scăldată în iertarea ce curge din coastele Tale.

Mă speli, mă inunzi în privirile scuipate.

Gândurile mele pribege caută să s-umezească în dragoste

Să-şi umple găunoasele existenţe cu viaţă,

Minunata şi binecuvântata Viaţă.


Lasă-mă peste iarnă, peste primăvară şi toamnă,

Peste vânturi şi ploi, peste munţi sângeraţi şi ape înflăcărate,

Lasă-mă în cămara dragostei

Până când o să mă pierd  printre cuie şi degete,

Printre tină şi suliţă…

Lasă-mă până când o să uit cum pot să mă cobor de pe cruce!

Iar când se va trece toamna printre rafturile mele,

Deschide ziua învierii

Să înfloresc smochinii şi Tu să te apleci să-mi guşti roada.

Anunțuri