Ei doi

Nu credeam să ştiu a iubi vreodată

A gusta din aer, a umbla prin duh,

A-ţi atinge mâna albă de zăpadă,

A zâmbi-n pământul care te-a născut …

Nu ştiam că pot fiinţa vreodată,

Legănat şi dulce, flori de rozmarin

E privirea-ţi lină, ce se coace-n vatră

Aşteptând seninul zorilor de crin…

Nu ştiam că vreau a muri vreodată

Pe altarul care Domnului te-nchini

Să ajung icoană albă şi curată

În odaia-n care lacrimile-ţi vin…

Nu credeam că eu voi trăi vreodată

Coastă-nmugurită în toiag de cer,

Şi să urc în tine, treaptă lângă treaptă

Către cerul mire din care te cerni!

Anunțuri