Ce mare e pamantul,

Ce mare inchisoare

A sufletelor noastre tanjind,

Cersind nebun dupa o ieftina iertare.

Nu vezi?

La stanga e perete ce-asteapta sa te planga

In fata sunt zabrele ce Domnul vrea sa franga,

Tu stai in cazemata-ti de munca si corvoada,

Nu poti striga spre ceruri, nu poti, e multa treaba!

In colt asteapta versuri sa fie inchinate

Din cer coboara imnuri sa fie acol’ cantate.

Tu n-ai in ochi lumina, doar falsa bucurie

Luata scump din coltul opus de vesnicie.

Tu n-ai in grai putere

Nici duh sa te-nnoiasca

Te multumesti cu picuri din gloria regeasca.

E-amara amorteala, e neagra asteptarea

Sa crezi ca vine cerul ca sa-ti inmoaie marea

De truda, de rusine, de piatra-n necredinta…

Darami mereu hambare

Te-nchini cu jind la astre,

Nebun al zilei mele, nebun al zilei noastre.

Curand se va apune a soarelui lumina

Pe viata ta de munca, de harnica rugina,

Se vor prosterne norii ca sa-ti albeasca zarea.

Unde-ti va fi credinta?

Unde iti e chemarea?

Anunțuri