I always thought that marriage was about ending with the best… but in my mind it wasn’t about the best for me, but the bust guy: most dedicated to God, most active in church, most intelligent, most fulfilled in what concerns the future… and the most could continue. I always thought, it’s like saying I used to, but not any more.

Sunt multe lucruri despre care as putea spune “am crezut intotdeauna”. Despre unele as putea continua si zice, acum nu mai cred, despre altele, poate doar un intrebator “nu stiu”. Vine un moment in viata pe care il numim cu totii rascruce, doar ca acolo nu se desparte nici un drum. E ca si cum ai trece o apa… una lunga, adanca, albastra si foarte limpede. In timp ce treci peste ea vezi tot ce esti, tot ce ai fost si poate nu vei mai fi. Mergi pe un pod de sticla, iti vezi oglindirea si te intrebi cum ai ajuns aici, de ce aici, de ce asa, de ce, de ce…? Si nu spui asta fiindca nu ti-ar place ceea ce ai ajuns, poate chiar ti-ai imaginat ca asa vei ajunge, dar…

Ma simt ca si cum as trece podul de sticla, lasand in urma un mal si cautand sa ajung pe celalalt. Uneori ma intreb daca nu cumva podul se va sfarama sub greutatea gandurilor mele. ’Gandesc’ e ca si cum as zice respir, ‘vorbesc’ e ca si cum as bea apa, beau doar atunci cand imi e sete, sau imi e pofta, uneori apa e o apa proaspata, racoritoare, alteori statuta si iti vine sa o versi din gura.

Gandesc si ma plimb, undeva, departe de punctul zero al podului, si inca departe de celalat capat al lui. Pot sa imi intrevad insa oglindirea. E greu de cuvantat ce sunt, e si mai greu de cuvantat ce as fi vrut sa fiu si e imposibil de pus in cuvinte ce voi fi [<ce vom fi nu s-a aratat inca>].

Uneori filmele sunt aducatoare de blestem, nu oricine intra pe usa din fata e un musafir de valoare, poate uneori si hotii folosesc usa asta. Insa tot uneori, filmele pot sa dezlege ganduri pe care nu ti-ai fi zis vreodata ca le gandesti. Asa mi se intampla acum; atunci cand deschizi o fereastra ca sa vezi viata altcuiva, te intrebi poate de ce nu esti tu cel pe care il vezi. Oricat de ireale ar fi unele filme, uneori ni se da sa ne vedem pe noi jucand rolul, dar pe o scena reala. E ca si cum ne-am urma acum visul pe care l-am avut dintotdeauna.

Poate unii o sa murmure citind urmatoarele randuri, dar eu cred ca Dumnezeu vorbeste si prin multimea gandurilor. Nu stiu cand am inceput sa gandesc, stiu insa ca de cele mai multe ori am socotit gandurile o mare povara pentru mine. Acum inteleg ca nu e asa, El imi da puterea de a gandi pentru a intelege ca am ajuns acolo unde EL ma trimisese.

Zilele trecute mi-a fost dat sa privesc in urma. Uneori e fain sa privesti prin ochii altuia peste umarul tau si sa iti pui intrebari. Umarul nu era prea lung, suficient cat sa vad inspre orizontul liceului. Aveam atatea drumuri care se deschideau. As fi putut sa merg inspre poezie, sa caut sa fac din pana mea o vesnica si neintrerupta plimbare inspre taramul muzelor. Insa nu am mers intr-acolo. As fi putut sa caut sa ma reintorc in Parlament, sa cred ca locul meu e acolo, ca telul meu e inalt si drumul mi-L deschide El. Nu am vrut sa cred nici asta. As fi putut sa continui sa scriu, sa povestesc despre orice sau oricine, intr-un mod organizat si sustinut, sub mirosul plumbului ce ar fi urmat sa iasa din cuvintele mele atunci cand altii le-ar fi citit. Dar poate daca as fi ales asta as fi uitat sa pretuiesc valoarea cuvintelor scrise si bucuria de a scrie din nou.

In schimb am ales sa studiez ceva ce nu te plimba nici prin nori, nici prin adancuri, ci te tine mereu in lumea reala, calculand matematic fiecare pas, fiecare miscare. Am ales sa inteleg ce e dincolo de o simpla cutie, am ales sa invat sa gandesc inginereste. Am ajuns la Poli… zicea cineva ca aici ajung oamenii polivalenti, inseamna ca am nimerit bine.

Asta am ales eu; sau asta m-a ales pe mine, dar asa cum ziceam, imaginea ce se oglindeste in apa acum e prea greu de descris in cuvinte. Poate va intrebati daca imi pare rau pentru ceea ce am ales. Nu! Fiindca stiu ca e drumul pe care El ma poarta, si oricat de cotit ar fi el, si oricat de lung ar fi podul stiu ca voi umbla pe el doar pana cand El va ingadui, si stiu ca umblarea mea va fi una binecuvantata.

Anunțuri