Doamne, as vrea sa fie un timp cand eu sa tac si
Tu sa imi vorbesti.
Ar putea fi oare Acum?
Azi ti-am scris ceva, iti mai scriu inca o data, asa,
ca sa nu uit eu :

Cum sa taci si totusi sa vorbesti?
Sa taci si sa vorbesti tacand, ai auzit cumva o asemenea limba?
Cum sa strigi si sa nu te auda nimeni?
Sa iti scoti oamenii din urechi si sa se faca liniste,
Liniste de mormant gol si inviat?


Cum sa suferi si totusi sa iubesti,
Sa iubesti nepremeditat, fara Pentru, fara De ce
Fara minte, doar cu inima, doar cu fiecare rasarit, fara apus, fara capatul celalat de infinit.
Cum sa iti ingropi dragostea pana cand El ii va da un nume nou,
O noua viata, fara de moarte.


Cum sa faci din tragedia vietii tale
Un vant ce adie
Un parfum ce invaluie misterele cu binecuvantare?
Va fi vreo suferinta aducatoare de liniste, de pace?
Va curge plansul imbalsamandu-ma in petale de trandafir
Sa-mi vindece orbirile,
Sa-mi invinga impietririle?


Am atat de multe intrebari si atat de putine graiuri,
Am atat de multe intrebari si prea putina uitare.
Am atat de multe amintiri si prea bogata aducere aminte.
Vad prea mult si respir prea putin,
Invat limbi pe care nu le voi cuvanta niciodata,
Port aripi ce nu vor cunoaste niciodata seninul, poate marea …


Semnele mele de intrebare sunt strigatoare la cer Doamne!
Pana cand voi mai striga?
Pana cand nu isi vor gasi pacea?


Ma plec si eu, a semn de intrebare, cautand odihna in palmele Tale.

Anunțuri